Nicolae Ciucă a discutat cu o delegație a Nuclear Energy Agency despre aderarea României la OCDE și iniţiativa regională privind dezvoltarea în domeniul nuclear

05 05. 2022
Ciuca

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul Ciucă a reliefat importanţa pe care România o acordă capabilităţilor nucleare şi relevanţa NEA, agenţie în care România este deja reprezentată pentru procesul de aderare la OCDE – „o ţintă asumată la nivel naţional”.

Totodată, prim-ministrul a arătat disponibilitatea de a dezvolta capacitatea României de producere a energiei nucleare, folosind tehnologia nord-americană, element ce particularizează ţara noastră în regiune.

„Guvernul susţine dezvoltarea programului nuclear românesc prin proiecte substanţiale de investiţii, având în vedere rolul energiei nucleare în strategia energetică a României. Decizia luată la nivel european de a accepta energia nucleară ca fiind energie de tranziţie către economia curată ne încurajează să sprijinim investiţiile în noile capabilităţi care includ atât noi reactoare, cât şi utilizarea tehnologiei SMR. Sunt proiecte care vor contribui la întărirea profilului ţării noastre din perspectiva producţiei de energie şi de atingere a independenţei energetice, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a afirmat şeful Executivului, citat în comunicat.

Conform Guvernului, pentru România reprezintă priorităţi atât pregătirea angajaţilor în domeniu, cât şi dezvoltarea reţelei de producere şi transport a energiei.

La rândul său, directorul general al NEA OCDE, William D. Magwood al IV-lea, a confirmat disponibilitatea de sprijin din perspectiva creşterii capabilităţilor de a produce energie nucleară, evidenţiind rolul pozitiv pe care apartenenţa României la această agenţie îl poate juca în procesul de aderare la OCDE.

„În cadrul dialogului au fost menţionate principalele avantaje ale energiei nucleare, care poate reduce emisiile de carbon reprezentând o alternativă la gazul rusesc, inclusiv în domeniul industrial”, se precizează în comunicat.

Delegaţia NEA efectuează o vizită de lucru la Bucureşti având ca obiectiv dezvoltarea cooperării dintre România şi Agenţia pentru Energie Nucleară.

Nuclear Energy Agency (NEA) este o agenţie guvernamentală din cadrul OCDE care facilitează cooperarea între ţări cu tehnologii şi infrastructuri nucleare avansate ce urmăresc să atingă excelenţa în domeniul nuclear privind siguranţa, tehnologiile, ştiinţa, protecţia mediului şi legislaţia aferentă.