Nicolae Ciucă a fost desemnat în unanimitate candidat la Preşedinţia României de către Consiliul Naţional al PNL

Consiliul Naţional al PNL a validat, duminică, candidatura lui Nicolae Ciucă la Preşedinţia României. Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a anunţat ca decizia a fost luată în unanimitate.
AGERPRES - Dum, 15 sept. 2024, 14:36
Nicolae Ciucă a fost desemnat în unanimitate candidat la Preşedinţia României de către Consiliul Naţional al PNL

„De astăzi înainte, toată suflarea liberală, cu susţinere puternică, prin mobilizare exemplară, disciplină şi unitate în jurul candidatului, domnul Nicolae Ciucă. Avem un singur obiectiv: victoria în alegeri, victoria Partidului Naţional Liberal. Pentru România, cu Nicolae Ciucă, viitorul preşedinte al României”, a spus Bode.

Nicolae Ciucă a afirmat că este onorat pentru încredere, scrie Agerpres.

„Vă mulţumesc foarte mult, sunt onorat pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o astăzi. Şi sunt convins că acest vot de încredere reprezintă un angajament al dumneavoastră, alături de mine, să ducem mai departe tradiţia şi blazonul Partidului Naţional Liberal”, a fost prima reacţie a lui Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică, la Consiliul Naţional al formaţiunii, că liberalii doresc să facă o coaliţie cu partidele de dreapta, menţionând că PNL poate şi trebuie să câştige Preşedinţia României.

„Din 1990 încoace, două lucruri au vrut mereu romanii: prosperitate şi libertate. Unii au promis prosperitate fără prea multă libertate. Unii au vorbit cu patos despre libertate, dar fără să fie în stare să genereze prosperitate. PNL, prin tradiţia lui, a înţeles că nu pot exista una fără cealaltă, că drumul spre prosperitate e libertate şi că libertatea adevărată depinde de prosperitate, nu poţi să fii prosper dacă nu eşti liber şi nu poţi să fii liber dacă nu eşti prosper”, a susţinut Ciucă.

El a menţionat că PNL este „singurul partid politic nemăcinat de populism, de egoism sau de făţărnicie, de minciuni”.

„De asemenea, nu suntem pătaţi de minciuni sau propagandă deşănţată, suntem puternici oricât de jos ne-ar vrea unii sau alţii să fim şi e momentul să arătăm tuturor această forţă a Partidului Naţional Liberal, viziunea, loialitatea noastră faţă de ţară şi faţă de oameni, dorinţa noastră de a munci pentru o Românie care se dezvoltă în Europa şi în lume”, a adăugat Ciucă.

PNL doreşte, potrivit acestuia, o coaliţie a partidelor de dreapta.

„Cei care ne privesc astăzi cu neîncredere îmi transmit principalul lor principalul motiv e colaborarea cu PSD. Noi nu ne-am îndoit că vom pierde puncte electorale prin această alianţă. Am fi vrut cu aliatul natural de dreapta, dar imaturitatea sa politică a făcut imposibilă această alianţă. (…) O spun clar: ne dorim să facem o coaliţie cu partidele de dreapta şi opţiunea pe care majoritatea românilor o exprimă la urne, doar că vrem un partener previzibil pe care ne putem baza, matur şi responsabil. Guvernarea ţării, în actualul context intern şi internaţional, nu este o joacă de copii. Îi aşteptăm să se maturizeze, să înţeleagă lecţia pe care românii le-au dat-o la ultimele alegeri şi îi asigur că au în Partidul Naţional Liberal un partener de proiect naţional pe termen lung”, a mai spus Nicolae Ciucă.

El a arătat că Partidul Naţional Liberal este „cel mai puternic partid al dreptei, partidul care are mii şi mii de activişti, membri, resurse, putere şi capacitatea de a câştiga această bătălie”.

„Partidul Naţional Liberal poate şi trebuie să câştige Preşedinţia României pentru că securitatea, programele noastre de dezvoltare, proiectele noastre de ţară şi parcursul nostru proeuropean să nu fie deturnate. România are nevoie de un preşedinte cu fibră şi valori liberale, în acest context geopolitic extrem de complicat, are nevoie de un preşedinte loial oamenilor şi intereselor ţării, un preşedinte care pune accent pe dezvoltare, pe investiţii, pe educaţie şi sănătate, care vorbeşte nu doar cu românii aflaţi în ţară, dar şi cu cei din diaspora”, a adăugat Ciucă.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...