Nicolae Ciucă: Am să cer o comisie mixtă la nivelul Senatului să ancheteze cazul trolilor şi fermelor de boţi

Preşedintele PNL şi preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a anunţat, miercuri, la Cluj, că va cere constituirea unei comisii care să verifice şi să cerceteze subiectul apărut în spaţiul public referitor la trolii şi fermele de boţi pe care este acuzat că le-ar fi folosit Mircea Geoană.
Economica.net - joi, 31 oct. 2024, 07:52
Nicolae Ciucă: Am să cer o comisie mixtă la nivelul Senatului să ancheteze cazul trolilor şi fermelor de boţi

„Folosirea acestor instrumente nu face parte din instrumentarul democraţiei. Dacă s-au identificat astfel de demersuri, atunci Mircea Geoană are foarte multe aspecte de clarificat. Folosirea trolilor şi a altor metode de dezinformare, de influenţare a percepţiei oamenilor, de schimbarea cursului democraţiei, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, în Republica Moldova atunci când a fost votat referendumul, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, iată că sunt metode specifice regimurilor autocratice. Este absolut necesar ca Mircea Geoană, fost secretar adjunct al NATO, să facă diferenţa şi să clarifice toate aceste aspecte. Ceea ce vă pot spune este că PNL nu a folosit niciodată astfel de metode. (…) Eu am să cer, în calitate de preşedinte al Senatului, o comisie mixtă la nivelul Senatului – Comisia de Apărare, Comisia de IT şi toate celelalte comisii care au responsabilităţi în acest domeniu – să analizeze, să ancheteze şi să identifice care este realitatea”, a declarat Nicolae Ciucă, scrie Agerpres.

Subiectul a apărut în spaţiul public după ce preşedintele USR, Elena Lasconi, l-a acuzat marţi pe Mircea Geoană că s-a întâlnit cu israelianul Tal Hanan, ”deconspirat în urma unei investigaţii jurnalistice internaţionale ca fiind în spatele unor operaţiuni de manipulare a alegerilor în zeci de state din lume, prin intermediul fake news, a fermelor de troli şi operaţiuni în social media menite să decredibilizeze candidaţi”.

Într-un comunicat transmis miercuri, echipa de campanie a lui Mircea Geoană, candidat independent la prezidenţiale, a susţinut că informaţiile prezentate de Elena Lasconi sunt ”complet false”.

”Candidatul independent Mircea Geoană a clarificat în direct aseară că acuzaţiile doamnei Elena Lasconi sunt complet false. Nu îl cunoaşte şi nu a existat nicio întâlnire între candidat cu persoana indicată. Din păcate pentru decenţa dezbaterii prezidenţiale, Elena Lasconi a fost intoxicată şi a distribuit fără discernământ un fake-news grosolan. Ne aşteptam ca un fost prezentator TV să nu genereze falsuri în campania electorală şi să nu prezinte cu lejeritate false investigaţii de pe google maps drept certitudini. Aceste intoxicări servite sunt nedemne de un candidat care vrea să fie preşedintele României şi reflectă doar disperare”, se arată în comunicat.

Nicolae Ciucă a vizitat, miercuri, câteva obiective economice şi culturale din Cluj, iar ulterior a avut o întâlnire cu aleşi ai PNL din judeţ.

Te-ar mai putea interesa și
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru....
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada ...