Nicolas Sarkozy, pus sub acuzare pentru corupţie

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost pus sub acuzare în cursul nopţii de marţi spre miercuri pentru corupţie activă, trafic activ de influenţă şi obţinerea de informaţii prin încălcarea secretului profesional, a anunţat Parchetul naţional financiar, potrivit AFP.
Economica.net - mie, 02 iul. 2014, 05:15
Nicolas Sarkozy, pus sub acuzare pentru corupţie

Această hotărâre a intervenit după ce fostul şef al statului a fost reţinut timp de aproape 15 ore, o premieră sub cea de-a V-a Republică.

Nicolas Sarkozy mai fusese pus sub acuzare într-un alt dosar, numit ‘Afacerea Bettencourt’, însă a beneficiat de neînceperea urmării penale.

Avocatul lui Nicolas Sarkozy, Thierry Herzog, şi înaltul magistrat de la Parchetul General al Curţii de Casaţie, Gilbert Azibert, l-au precedat în biroul judecătorilor care le-au adus la cunoştinţă punerea sub acuzare în acest dosar.

Justiţia încearcă să stabilească dacă Nicolas Sarkozy, prin intermediul lui Thierry Herzog, a încercat să obţină informaţii acoperite de secretul profesional într-o decizie aşteptată a Curţii Supreme în afacerea Bettencourt. În schimb, lui Gilbert Azibert i s-ar fi promis o intervenţie pentru a i se obţine un post de prestigiu la Monaco.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a câştigat 6,77 miliarde lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat 6,77 miliarde lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 6,77 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,8%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni s-a diminuat cu 56,02......
Starea de vegetaţie a culturilor de toamnă înfiinţate în perioada optimă se va prezenta în continuare bună şi medie
Starea de vegetaţie a culturilor de toamnă înfiinţate în perioada optimă se va prezenta în continuare bună şi medie
Seceta pedologică îşi face simţită prezenţa în Banat şi Oltenia, precum şi în anumite zone din Crişana, Transilvania, ...
China anunţă că a debarcat pe o mică insulă disputată cu Filipine din Marea Chinei de Sud
China anunţă că a debarcat pe o mică insulă disputată cu Filipine din Marea Chinei de Sud
Gărzile de coastă chineze au debarcat pe o insulă disputată cu Filipine din Marea Chinei de Sud pentru "a exercita suveranitatea" ...
Web Summit 2025, la Rio de Janeiro
Web Summit 2025, la Rio de Janeiro
Web Summit 2025 la Riocentro din Rio de Janeiro începe la 27 aprilie 2025, reunind nume importante din domeniul tehnologiei ...