Guvernul României a propus KazMunayGas să construiască un combinat chimic în Dobrogea

Economica.net
05 11. 2014
petromidia_rafinarie_90944700_12805300

„Una din sugestiile statului român făcute celor de la Rompetrol pentru o posibilă investiţie, utilizînd acel miliard de dolari, vizează construirea unui combinat chimic nou în zona Dobrogea. Nu este o decizie luată încă. Pe lângă combinat, am mai propus investirea unor sume din acest fond în depozite de gaze. Ei ne-au propus achiziţionarea de benzinării deja construite, dar nu am acceptat şi nu vom accepta niciodată aşa ceva. Putem vorbi eventual de noi benzinării”, a afirmat Nicolescu, într-o conferinţă organizată de Ziarul Financiar.

Potrivit unui memorandum încheiat între Guvern şi KazMunayGas, cele două părţi vor înfiinţa un fond deţinut în proporţie de 80% de companie şi 20% de statul român prin care vor fi efectuate investiţii de circa 1 miliard de dolari, pe o perioadă de şapte ani.

Nicolescu a vizitat luni rafinăria Petromidia, cel mai important actv deţinut de KazMunayGas în România.

Totuşi, în momentul de faţă, orice discuţie despre potenţialele investiţii ale kazahilor sunt pur teoretice. Memorandumul referitor la conversia obligaţiunilor izvorâte din datoriile istorice ale Rompetrol către stat, aprobat încă din primăvara anului trecut, nu produce încă nici un efect. Kazahii nu pot debloca sume pentru capitalizarea fondului de investiţii de un miliard de dolari, pentru că statul român încă nu a creat legislaţia în acest sens, aşa cum puteţi citi aici:

Memorandumul cu Rompetrol rămâne în ceaţă. Statul nu face nimic pentru recuperarea a 200 mil. USD