Nicolescu (CNIPMMR): Impozitul diferenţiat va creşte consumul la nivelul păturii celei mai sărace

Economica.net
12 02. 2014
taxe_calculator_23259700_96633300

‘La prima vedere, măsura anunţată de Guvern, de înlocuire a cotei unice cu impozitul diferenţiat în trei trepte, pare să aibă efecte pozitive. Primul efect pozitiv pe care îl anticipăm îl reprezintă creşterea consumului la nivelul păturii celei mai sărace a populaţiei, ca urmare a reducerii cu 25-50% a impozitului pe venitul salarial. În ceea ce priveşte eventualele pierderi la bugetul de stat, noi credem că încasările din TVA la produsele consumate vor fi mai mari decât pierderile determinate de scăderea impozitului pe venit. Nu în ultimul rând, măsura va avea şi un impact social pozitiv, pentru că va creşte puterea de cumpărare a populaţiei, ceea ce va duce la atenuarea sărăciei’, a spus Ovidiu Nicolescu.

Potrivit acestuia, înlocuirea cotei unice cu impozitul diferenţiat în trei trepte reprezintă şi un avantaj politic pentru actuala coaliţie de guvernare.

‘După punerea în aplicare a măsurii de înlocuire a cotei unice cu impozitul diferenţiat în trei trepte vor fi câteva milioane de persoane care vor da dovadă de un ataşament mai pronunţat pentru actuala coaliţie de guvernare la viitoare alegeri europarlamentare şi prezidenţiale. Aş vrea, totuşi, să subliniez că înainte de punerea în aplicare a acestei măsuri, ar fi trebuit realizat şi un studiu de impact, pentru a se cuantifica exact avantajele, dar şi consecinţele asupra bugetului de stat şi puterii de cumpărare a populaţiei’, a mai spus preşedintele CNIPMMR.