Nicolescu, Deloitte: Nu cred că proiectul BRUA se va realiza. Va apărea un alt coridor de gaze, BRUSA, care va include şi Slovacia

Economica.net
07 03. 2018
pipelines_11839600

El a fost întrebat, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice, dacă, în opinia sa, proiectul BRUA va fi realizat.

‘Este o întrebare grea. O să vă spun foarte sincer, cred că prima parte din BRUA, acea conductă Podişor-Recaş, stă în puterile noastre să o realizăm. Iar dacă nu se va realiza, nu se va realiza din motive de acces la terenuri, din motive cu care se confruntă şi cei care vor să facă autostrăzi în România şi alte proiecte mari de investiţii. Dar eu cred că prima fază din BRUA, cea de pe teritoriul românesc, se va realiza’, a spus Nicolescu.

Mai departe, el consideră că proiectul nu va mai continua în forma sa actuală, ci ‘în peisaj’ va intra şi Slovacia.

‘Dacă se va realiza BRUA, părerea mea şi este o părere absolut personală şi o spun cu foarte mare deschidere, cred că nu. Şi nu cred că se va realiza nici BRUA, nici BRU. După faza I a proiectului, se va schimba puţin viziunea şi o să apară un alt proiect despre care nu s-a discutat până acum şi care se numeşte BRUSA: Bulgaria-România-Ungaria-Slovacia-Austria’, a susţinut Nicolescu.

El a mai spus că, pentru România, cel mai bine ar fi ca volumele de gaze care vor fi extrase din Marea Neagră să rămână în ţară, unde să fie procesate cu valoare adăugată mare.

Proiectul BRUA este un nou proiect de coridor european de transport al gazelor, care ar urma să aibă o lungime totală de 1.318 kilometri şi să ofere o interconectare mai bună între ţările aflate de-a lungul rutei sale, să sprijine piaţa energiei permiţând noi legături cu proiecte majore de infrastructură, cum ar fi gazoductul Trans-Adriatic Pipeline (TAP) şi gazoductul Trans-Anatolian Natural Gas Pipeline (TANAP), alte huburi de gaze din Europa Centrală şi viitoarele instalaţii de producţie offshore în Marea Neagră.

De asemenea, proiectul este gândit să asigure o integrare mai aprofundată a pieţelor europene de gaze şi va spori securitatea furnizării.

Transgaz a primit finanţări pentru acest proiect de la Uniunea Europeană, care a acordat un grant de 179 de milioane de euro, precum şi împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii (50 de milioane de euro) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (60 de milioane de euro).

Prima fază a proiectului include construcţia unei conducte de gaze naturale cu o lungime de 478 de km între localităţile Podişor şi Recaş, precum şi a trei staţii de compresoare amplasate la Podişor, Bibeşti şi Jupa în România. Costul total al proiectului pe teritoriul ţării noastre este de 479 de milioane de euro.