Nicolescu, fost ministru al Energiei: Decizia în cazul Enel este corectă, statul să folosească banii pentru modernizarea secorului energetic

Fostul ministu al Energiei, Răzvan Nicolescu, a scris, pe facebook, că decizia Curţii de la Paris de a acorda statului 401 milioane de euro în litigiul cu Enel este corectă, iar statul nu ar fi putut obţine niciodată aceşti bani printr-o negociere. Nicolescu, cel care a iniţiat procesul la Paris, spune că statul ar trebui să folosească banii obţinuţi pentru modernizarea sectorului energetic.
Economica.net - mar, 14 feb. 2017, 10:09
Nicolescu, fost ministru al Energiei: Decizia în cazul Enel este corectă, statul să folosească banii pentru modernizarea secorului energetic

Iată postarea integrală a fostului ministru:

„Decizia Curtii de la Paris de a acorda statului roman suma de 401 milioane euro in litigiul cu compania ENEL este una corectă, statul obtinand in acest fel o suma pe care nu ar fi putut niciodata sa o primeasca prin negociere. Decizia pe care am luat-o, in 2014, ca ministru al energiei, de a merge, fara intarziere, la Curtea de Arbitraj a fost una dificila dar corecta. Am aratat ca Romania se poate mobiliza si actiona hotarat pentru a-si apara drepturile ce i se cuvin.
Clarificarea acestui litigiu creaza premisele relansarii parteneriatului solid dintre statul roman si cea mai mare companie europeana de utilitati (ENEL) in beneficiul ambelor parti, al sectorului energetic romanesc si al consumatorilor romani. Cred in rolul important pe care aceasta mare companie europeana il poate juca in sectorul energetic romanesc.

Totodata, sper ca Romania sa foloseasca eficient aceasta suma importanta de bani, obtinuta la Paris, pentru modernizarea sectorului energetic care are nevoie de investitii.

De asemenea, doresc sa le multumesc tuturor celor care au contribuit la reusita acestui proiect, functionari din ministerul energiei si alte institutii ale statului, consultanti si avocati. In aceaste zile dificile in care sunt multi cei care doar vorbesc si putini cei care fac ceva, le recomand celor care au contribuit la acest succes sa se bucure si sa fie mandri pentru ca au reusit sa faca ceva important pentru tara lor. Un gand special se indreapta catre: Borbèly Kàroly (secretar de stat de stat responsabil pt sectorul de energie electrica), Gabriel Dumitrascu (director general al directiei de administrare a companiilor energetice), Dan Agrisan si Craita Bucheru (Director General si respectiv presedinte CA al SAPE – societatea care a gestionat tehnic depunerea plangerii si managementul operational al intregului proces).”

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt în est sau în vest
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt ...
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut din nou sâmbătă "tuturor ţărilor, fie că sunt din est sau din vest", să respecte graniţele internaţionale, subliniind că "nicio ţară nu este curtea......
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind interzicea sa pe teritoriul american
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind ...
Avocatul care reprezintă TikTok și compania mamă din China, ByteDance, a avertizat, în timpul pledoariei din fața Curții ...
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia de COVID-19 rămâne un subiect tabu în China, unde în urmă cu cinci ani s-a înregistrat primul deces cunoscut ...
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat ...