Nicolescu: Nu-mi fac probleme că am putea fi afectaţi de o dispută între Rusia şi Ucraina pe tema gazelor

Economica.net
21 03. 2014
foto24_31862600

‘Nu cred că o nedorită întrerupere de furnizare de gaz dinspre Rusia către Ucraina va avea un efect asupra României. În primul rând, pentru că, după cum este cunoscut, România are o producţie proprie semnificativă. În momentul de faţă, ne acoperim aproape 80% din consum din producţia proprie. În plus, avem importante cantităţi de gaz natural stocate în depozite’, a spus Nicolescu.

Mai mult decât atât, în perioada următoare, consumul de gaz nu va atinge niveluri foarte mari, a precizat el.

‘În plus, chiar şi într-un scenariu pe termen foarte lung, suntem pregătiţi şi pentru o astfel de situaţie şi avem soluţii, printre care cea mai la îndemână ar fi trecerea unor centrale care produc energie electrică şi termică de pe combustibil gaz natural către un alt combustibil primar’, a adăugat Răzvan Nicolescu.

Ministrul delegat pentru Energie dă asigurări că România nu va avea de suferit în cazul unei dispute între Rusia şi Ucraina pe tema gazelor.

‘Suntem, din punctul acesta de vedere, cea mai sigură ţară din regiune. După cum este cunoscut, în Uniunea Europeană suntem poziţionaţi pe locul trei la indicatorul de securitate energetică. Doar Danemarca şi Estonia au un indicator de securitate energetică mai bun decât al nostru. Nu-mi fac probleme că am putea fi afectaţi de o dispută între Rusia şi Ucraina pe tema gazelor’, a explicat oficialul.

Conform acestuia, România are posibilităţi limitate pentru a-şi ajuta ţările vecine.

‘În momentul de faţă, nu avem capacităţi să ne ajutăm vecinii, din păcate, chiar dacă prin eforturile făcute de Guvern în ultimele luni, de primul-ministru Ponta, s-au făcut unele progrese în ceea ce priveşte conectarea cu Republica Moldova, însă proiectul nu este încă finalizat. Deci, posibilitatea noastră de a ajuta ţările vecine este limitată, însă, din punctul nostru de vedere, noi suntem clar feriţi’, a completat Nicolescu.