Niculae: Am dedus de la procurorul DNA că miza dosarului meu ar fi Hrebenciuc

Preşedintele grupului Interagro, Ioan Niculae, a declarat miercuri, la termenul dosarului "mită la PSD", că procurorul DNA i-ar fi spus că regretă că trebuie să trimită în judecată oameni nevinovaţi, când, de fapt, "autorul moral" ar fi, după cum a dedus omul de afaceri, Viorel Hrebenciuc.
Economica.net - mie, 06 feb. 2013, 18:55
Niculae: Am dedus de la procurorul DNA că miza dosarului meu ar fi Hrebenciuc

Judecătoria Sectorului 1 a început, miercuri, dezbaterile în dosarul în care Gheorghe Bunea, Ioan Niculae, Viorel Bărac şi Gheorghe Teodorescu sunt acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.

La termenul de miercuri al procesului, instanţa i-a audiat pe cei patru inculpaţi.

Ioan Niculae a declarat în faţa judecătorului de caz că nu se consideră „deloc” vinovat de acuzaţiile făcute de DNA pe numele său şi că menţine toate declaraţiile date până la această fază a procesului penal.

Niculae a arătat, în continuare, că a aflat despre contractul încheiat între Interagro şi Insomar doar după ce a fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie şi că el nu este vinovat de acuzaţiile ce îi sunt aduse.

„Niciodată nu am vorbit cu Gheorghe Bunea legat de numirea unor miniştri în fruntea unor ministere sau a unor persoane în anumite funcţii de conducere la vârful unor instituţii publice. (…) Eu pe domnul Geoană nu îl cunosc şi nu am vorbit vreodată cu el. Nu am vorbit niciodată cu Stancu despre finanţarea vreunui partid poilitic sau a campaniei vreunei persoane”, a declarat Niculae.

Preşedintele grupului Interagro a mai arătat, referitor la contractul cu Insomar, despre care DNA susţine că ar acoperi parte din banii daţi de Niculae pentru finanţarea partidului, că acesta a fost făcut în perioada de criză economică şi a vizat exclusiv segmentul imobiliar al afacerilor sale.

Concret, a explicat Niculae, grupul controlat de acesta a cerut studiul Insomar pentru ca Interagro să decidă dacă derulează în continuare proiectele imobiliare începute, unul dintre acestea fiind un hotel de cinci stele din Azuga, pentru care obţinuse autorizaţie de construire.

Niculae a mai spus că, după ce a primit studiul Insomar la nivelul companiei, s-a decis stoparea tuturor proiectelor imobiliare care se aflau în derulare la acea vreme, între care şi a ridicării hotelului de la Azuga.

În final, omul de afaceri a arătat că este nevinovat şi că acest aspect i-ar fi fost confirmat chiar de către anchetatorul său, în prezenţa avocaţilor, la momentul când a fost chemat la DNA să studieze materialul de urmărire penală.

„Legat de înregistrările de la dosar, volumul lor este foarte mare. La prezentarea de material, în prezenţa apărătorilor mei, procurorul DNA care a făcut acest dosar a spus că îi pare rău că trebuie să trimită în judecată doi oameni nevinovaţi, respectiv eu şi cu domnul Bărac, în condiţiile în care autorul moral nu este trimis în judecată. A spus că se ştie despre cine este vorba. Am dedus că este vorba de domnul Hrebenciuc, care este cercetat şi în alte dosare penale. Atunci am înţeles de ce erau la dosar acele convorbiri telefonice purtate de Hrebenciuc cu alte persoane”, a declarat Niculae în faţa judecătorului care a consemnat răspunsul său în declaraţia semnată ulterior.

Întrebat despre procurorul DNA prezent la audiere cum comentează pasajul „…măi, eu pot să dau un milion de euro pentru PSD” dintr-o interceptare transcrisă la dosar, Niculae a arătat că nu îşi aminteşte să fi purtat „vreo discuţie” cu Bunea despre „vreun milion de euro”.

Următorul termen al dosarului a fost stabilit pentru 20 martie.

DNA i-a trimis în judecată, în 11 ianuarie 2012, pe liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, pe Ioan Niculae şi pe directorul Viorel Bărac, de la InterAgro, precum şi pe Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.

Potrivit rechizitoriului trimis instanţei de procurorii anticorupţie, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a Partidului Social Democrat pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC InterAgro SA, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD, Mircea Geoană.

Potrivit înţelegerii, sumele de bani trebuiau să fie date indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. În acest fel, au susţinut procurorii anticorupţie, se disimula destinaţia reală a sumelor de bani, ocolindu-se dispoziţiile legale referitoare finanţarea partidelor politic.

În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae a solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul PSD, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural (SNTGN Transgaz şi SNGN Romgaz SA), au arătat procurorii în rechizitoriu.

Pe parcursul cercetărilor, procurorii au mai stabilit că din suma de un milion de euro, s-au plătit efectiv 641.730 de lei, aproximativ 150.000 de euro, folosindu-se drept paravan un contract încheiat între societatea controlată de Ioan Niculae – InterAgro şi SC INSOMAR SRL. Acest contract a fost încheiat pentru servicii fictive, tocmai pentru a se crea o acoperire aparent legală destinaţiei reale a sumelor de bani, şi anume finanţarea unui partid politic cu încălcarea dispoziţiilor legale, mai notau procurorii în rechizitoriul trimis instanţei.

Contractul propriu-zis şi actele aferente (procesul-verbal de recepţie, facturi) au fost încheiate de Viorel Bărac şi Gheorghe Teodorescu, cu mijlocirea lui Ioan Niculae, au precizat procurorii DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...