Niculae, despre „Romgaz-Interagro”: Pentru prima dată în istoria lumii discountul se consideră pagubă
Ioan Niculae a fost, miercuri, la Judecătoria Sectorului 1 pentru termenul de judecată din dosarul „mită la PSD”, în care este acuzat alături de liderul PSD Brăila Gheorghe Bunea, de directorul Viorel Bărac, de la Interagro, şi de Gheorghe Teodorescu, de la INSOMAR.
Instanţa a constatat că martorul Cristian Burci nu s-a prezentat pentru a fi audiat şi a stabilit un nou termen pentru 30 octombrie.
Ioan Niculae a fost întrebat, la ieşirea din sala de judecată, cum comentează acuzaţiile din dosarul privind subminarea economiei naţionale şi complot, omul de afaceri spunând că nu este vorba de favorizare şi de intervenţie la miniştri, pentru că atunci când ai firme în domeniu, ajungi oricum la minister.
Ioan Niculae a adăugat precizat l-a sunat pe fostul ministru al Economiei Adrian Videanu pentru a-l întreba dacă mai dă drumul la fabrici.
„Fiind ministru al Economiei, pe cine puteam să sun, portarul? Pentru că, până la urmă, eram patronul acestor fabrici de îngrăşăminte chimice, şi nu cred că portarul m-ar fi ajutat prea mult. Îl sunam să-l întreb dacă mai ţin oamenii, dacă mai dăm drumul la fabrici, dacă le tăiem, dacă le ducem la fier vechi, mai ales după ce m-au înşelat, în ianuarie 2009, semnând un protocol cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Ministerul Economiei, respectiv Videanu, Ilie Sârbu şi cu Hogea, care era atunci ministru de Finanţe, care a spus să dăm drumul la fabrici prin semnătură, deci printr-un protocol semnat, să dăm drumul la fabrici că urmează să dea un ajutor pentru fermierii români. Din păcate, cu toată semnătura celor trei miniştri şi a patronatelor noastre din industria îngrăşămintelor chimice, nu s-au ţinut de cuvânt”, a spus Ioan Niculae.
Acesta a menţionat că a dat drumul la fabrici şi astfel au fost create pagube imense, astfel că era normal să-l întrebe pe Videanu ce face „cu aceste îngrăşăminte” şi de ce au pus patronatele să pornească fabricile „dacă ştiau că nu dau”.
„Deci ei m-au obligat, ne-au păcălit, ne-au pus să semnăm, am semnat acest protocol. În momentul în care trebuia să dea şi legea care dădea aceste ajutoare la fermierii români, au uitat, ca de obicei, să o facă. Iar în perioada respectivă era firesc să-l întreb pe ministru care semnase: «Domnule, m-ai pus să dau drumul la fabrici, mi-ai creat o pagubă de încă 50 de milioane de dolari numai pe o lună de zile cheltuielile cu gazul şi energie electrică. Nu era firesc să-l întreb ce fac cu fabricile?” a spus Niculae.
Întrebat dacă a încercat să negocieze reducerile pe care urma să le primească la cumpărarea gazelor, omul de afaceri a spus că nu doar firma sa a beneficiat de acestea.
„E prima dată în istoria, nu a României, a Europei, a lumii când un discount comercial se consideră pagubă. (…). Sigur, eu sper să ajungem la instanţă şi instanţa va fi destul de pregătită să înţeleagă ce înseamnă un discount. Dacă nu ar mai fi discounturi în lumea asta, nu s-ar mai vinde chiloţi în magazine, nu s-ar mai vinde, eu ştiu, maşini Dacia, nu s-ar mai vinde nimic în lumea asta. Discountul comercial este o treabă care o face furnizorul sau vânzătorul pe un interes al lui de a-şi creşte desfacerea, nu are nicio legătură cu paguba. În plus, au obţinut discounturi nu numai Interagro, ci şi celelalte 13-14 firme care au obţinut discounturi, cele două mari firme de distribuţie care nu aveau niciun drept să obţină discounturi (…). Nouă ne-au dat un discount de circa 5-6 milioane de dolari într-un an, şi am avut pierderi de 30 de miloane, dar am reuşit să nu distrugem fabricile”, a adăugat omul de afaceri.
Niculae a precizat că pentru cinci sau şase milioane de dolari pe care firma sa i-a primit discount a plătit peste 200 de milioane de euro taxe, TVA, accize, transporturi, salarii şi impozite pentru acestea.
„A avea pagubă nu înseamnă că nu pot să merg cu o fabrică. Sunt foarte multe, milioane, în fiecare an, chiar anul acesta, peste 17.000 de firme au intrat în insolvenţă, înseamnă că nu aveau dreptul să existe? (…) Sigur, fiecare poate să spună. Ăsta era rolul lor, să spună prostii (…) dar justiţia română îşi va spune cuvântul. (…) Pentru cinci milioane de dolari sau şase milioane de dolari pe care mi i-au dat mie discount efectiv, într-un an de zile, Interagro a plătit peste 200 de milioane de euro taxe, TVA, accize, transporturi, salarii, impozite la salarii. Cineva cât de cât destupat la minte va judeca toate treburile astea, într-un raport de expertiză real, nu făcut de DIICOT”, a mai spus Niculae.
Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, în 8 septembrie, ministrului Justiţiei cererea de urmărie penală pentru Adriean Videanu.
DIICOT a anunţat că în 9 septembrie a fost începută urmărirea penală în cazul fostului ministru al Economiei Adriean Videanu, pentru complot si subminarea economiei naţionale.
Comisia juridică a Senatului se întruneşte miercuri, în şedinţă secretă, pentru a studia materialul probator în cazul ministrului Economiei Varujan Vosganian, acesta fiind invitat la comisie în 1 octombrie.
Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
Potrivit procurorilor, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, în perioada în care au fost miniştri ai Economiei, au aprobat şi susţinut în Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae şi au folosit unitatea naţională de interes strategic SNGN Romgaz în interesul privat al SC Interagro SA, producând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.
Procurorii DIICOT susţin că SNGN Romgaz SA a livrat către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei, respectiv aproximativ 500 de milioane de dolari, din care 270 de milioane de lei, respectiv 92 de milioane de dolari, reprezintă „valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal”.
Demersul miniştrilor Vosganian şi Videanu s-a realizat în condiţiile în care SC Interagro SA înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70 la sută din bugetul anual al societăţii naţionale, au precizat procurorii.
Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost în 12 septembrie la DIICOT, procurorii aducându-i la cunoştinţă că este urmărit penal pentru complot şi subminarea economiei naţionale, în legătură cu favorizarea intereselor firmei Interagro, a lui Ioan Niculae.
Videanu declara că, după discuţia cu anchetatorii, că a înţeles că are toate argumentele şi probele necesare dovedirii nevinovăţiei sale în acest dosar, pe care le va înmâna procurorilor pe parcursul anchetei.