Niculae Havrileţ, fostul preşedinte al ANRE, renunţă la mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) Niculae Havrileţ a renunţat la mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, începând cu data de 12 februarie 2024, informează luni compania.
AGERPRES - lun, 12 feb. 2024, 11:20
Niculae Havrileţ, fostul preşedinte al ANRE, renunţă la mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom

„OMV Petrom SA anunţă că domnul Niculae Havrileţ a notificat societatea cu privire la renunţarea la mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom SA, începând cu data de 12 februarie 2024. Urmare a renunţării la mandat, domnul Niculae Havrileţ va înceta să mai deţină poziţia de membru în Consiliul de Supraveghere şi în Comitetul de Audit ale OMV Petrom SA începând cu data de 12 februarie 2024, prin urmare această poziţie devenind vacantă”, se arată într-un raport al companiei, remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), scrie Agerpres.

Niculae Havrileţ a fost membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom începând cu data de 3 martie 2020.

Grupul OMV Petrom a înregistrat în 2023 un profit net de 4,03 miliarde lei, în scădere cu 61% faţă de anul anterior, când a raportat 10,3 miliarde de lei, conform rezultatelor financiare neauditate transmise pe 1 februarie Bursei de Valori Bucureşti.

Conform unui comunicat al companiei, profitul a fost afectat de contribuţia de solidaritate pentru 2022 şi 2023 în valoare totală de 2,7 miliarde lei şi de impozitul pe profit. Veniturile din vânzări au scăzut cu 37%, până la 38,808 miliarde de lei, de la 61,344 miliarde de lei în 2022 ianuarie – decembrie 2023 (2023) comparativ cu ianuarie – decembrie 2022 (2022).

„2023 a fost un an remarcabil pentru implementarea Strategiei 2030 a OMV Petrom. Proiectul Neptun Deep a intrat în faza de dezvoltare şi ne-am extins portofoliul de proiecte verzi. În contextul unor condiţii de piaţă mai puţin favorabile în 2023, care au urmat preţurilor fără precedent ale mărfurilor din 2022, şi în contextul reviziilor planificate, am obţinut un rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 8,5 miliarde lei, prin valorificarea modelului nostru operaţional. În aceeaşi perioadă, contribuţia noastră la bugetul de stat s-a menţinut ridicată, la 16 miliarde de lei, incluzând distribuţia de dividende record”, a declarat Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom.

Aceasta a precizat că în 2023 au fost intensificate investiţiile, la aproape 5 miliarde de lei, cu 30% mai mult decât în 2022.

„Planificăm să continuăm în această direcţie, intrând în perioada cu cele mai mari investiţii din istoria companiei, cu o medie anuală de 8 miliarde de lei pentru următorii ani, plătind dividend progresiv în acelaşi timp. În 2024, planificăm să continuăm pregătirile pentru primul foraj în cadrul proiectului Neptun Deep, care estimăm că va avea loc în 2025. De asemenea, continuăm să ne concentrăm pe creşterea treptată a producţiei de electricitate din surse regenerabile şi pe extinderea reţelei noastre regionale de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice la 1.000 de puncte de încărcare, devenind astfel cel mai mare jucător din domeniul electromobilităţii din România”, a spus Verchere.

Te-ar mai putea interesa și
Deciziile lui Trump, în circa o lună jumătate de mandat au dat peste cap Wall Street și lumea în general
Deciziile lui Trump, în circa o lună jumătate de mandat au dat peste cap Wall Street și lumea în general
Tarifele președintelui Donald Trump i-au înspăimântat pe investitori, temerile că o recesiune economică va conduce la vânzări pe bursă care a șters 4 trilioane de dolari de la vârful S&P......
Președinția va face publice cheltuielile pentru deplasările externe ale lui Klaus Iohannis în câteva zile
Președinția va face publice cheltuielile pentru deplasările externe ale lui Klaus Iohannis în câteva zile
Cheltuielile pentru deplasările externe ale fostului președinte Klaus Iohannis vor fi făcute publice în câteva zile, ...
Azi, ucrainienii discută cu rușii și americanii, în Arabia Saudită, un acord parțial de încetare a focului în Ucraina
Azi, ucrainienii discută cu rușii și americanii, în Arabia Saudită, un acord parțial de încetare a focului în Ucraina
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că speră că suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev ...
Moscova, atacată de un val de drone ucrainiene
Moscova, atacată de un val de drone ucrainiene
Un atac masiv cu zeci de drone ucrainene a vizat Moscova în cursul nopții de luni spre marți, a indicat primarul capitalei, ...