Niculescu, ANRE: România a fost exportator net de energie în primele patru luni

Balanţa import-export de energie trebuie să fie în favoarea României, iar în primele patru luni ale acestui an ţara noastră a fost exportator net, a declarat, joi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu.
AGERPRES - joi, 15 iun. 2023, 15:38
Niculescu, ANRE: România a fost exportator net de energie în primele patru luni

„A fost o preocupare continuă de a ne reasigura că România intră pe drumul independenţei energetice. Practic, eforturile acestea nu trebuie să se oprească. Eforturile trebuie să fie continue. Este un deziderat pe care Guvernul României şi l-a asumat. Trebuie să redevenim independenţi energetic. Balanţa de import-export trebuie să fie în favoarea României din toate punctele de vedere şi vedem, de la nivelul reglementatorului, că, pentru primele patru luni ale acestui an, în fiecare lună am fost exportator de energie. Practic balanţa s-a înclinat în favoarea curgerii energiei din România către celelalte pieţe, evident şi pe fondul unui sezon bogat în ploi, fapt care a crescut practic producţia de energie electrică, în special pe partea de hidro, lucru care ne-a dat posibilitatea să furnizăm energie electrică şi pe celelalte pieţe, nu doar pe piaţa internă”, a spus Niculescu la Aspen Energy Summit.

Din punct de vedere al gazelor naturale, a adăugat el, producţia ţării noastre, cu eforturi investiţionale, a rămas oarecum aceeaşi, foarte puţin în scădere din partea unui mare producător de gaze naturale.

„Cel mare producător de gaze naturale a reuşit să-şi menţină nivelul de producţie relativ constant, prin investiţii, repet”, a punctat preşedintele ANRE.

De asemenea, George Niculescu a subliniat că România nu trebuie să mai revină la situaţia de a depinde de importurile de gaze din Federaţia Rusă.

„Menţionez dorinţa României de a depinde cât mai puţin de importuri de gaze naturale din Federaţia Rusă. Pentru că trebuie să fim corecţi şi să spunem lucrurilor pe nume: Europa, sau parte din Europa, până în momentul invaziei din Ucraina, a fost într-un fel de mariaj cu Federaţia Rusă în care statele membre au avut parte de beneficii din urma acestui mariaj şi mă refer în special la gazele naturale. Nu putem să mai revenim la această situaţie. Este clar că Europa trebuie să-şi reducă complet, din punctul meu de vedere, dependenţa faţă de produsele energetice din Rusia, iar România trebuie să nu facă notă discordantă în acest sens. De aceea n-am avut niciun fel de probleme atunci când pachetele de sancţiuni au intervenit şi au anulat practic importurile de ţiţei şi mai apoi de produse petroliere din Federaţia Rusă, toţi operatorii din România asigurându-şi lanţul de de aprovizionare în aşa fel încât piaţa să nu resimtă niciun şoc din punct de vedere al security of suplly”, a precizat oficialul ANRE.

Acesta a reamintit demersurile făcute în ceea ce priveşte gazele naturale, precum acordul-cadru semnat între Romgaz şi compania SOCAR din Azerbaidjan privind furnizarea a un miliard de metri cubi.

„Deci, demersuri pe care România le-a făcut tocmai pentru a-şi asigura independenţa energetică, practic reducerea legăturilor energetice cu tot ce înseamnă produse care vin din Federaţia Rusă şi, de ce nu, să şi fim exportatori de siguranţă energetică către statele din vecinătate”, a mai spus George Niculescu.

El a menţionat că România este interconectată din punct de vedere al transportului de energie electrică cu toţi vecinii, pe partea de gaze naturale lipsind interconectorul cu Serbia, interconector care ar face ca această ţară să beneficieze de încă un furnizor de gaze naturale, pe lângă cel pe care în mod tradiţional îl are. În eventualitate în care, din punct de vedere strategic, geopolitic, şi-ar dori să-şi schimbe furnizorul, ţara noastră fiind gata să-şi asume acest rol, cum de altfel, în mare parte, şi l-a asumat pentru Republica Moldova.

„Pentru că, să fim sinceri, eforturile pe care Guvernul le-a făcut iarna aceasta, atât din punct de vedere al energiei electrice, cât şi din punct de vedere al gazelor naturale pentru Republica Moldova au fost fără precedent. Să nu uităm că gazul natural în Republica Moldova vine din vest şi nu mai vine din est, iar cadrul legislativ a fost modificat în aşa fel încât operatorul de energie din Republica Moldova să poată să cumpere energie din România, astfel încât să reducem dependenţa de furnizorii clasici de energie din Republica Moldova. Deci, România practic devine un hub. Din punctul meu de vedere, nu sunt doar cuvinte, sunt dovezi sau fapte care ne arată acest lucru şi ne dovedesc acest lucru. Vreau să vă reamintesc aici de agreement-ul semnat pe 17 decembrie la Bucureşti, la Cotroceni, în prezenţa şefilor de state semnatare Azerbaidjan, Georgia, România şi Ungaria, cu prezenţa doamnei preşedinte Ursula von der Leyen, lucru care ne arată că practic România poate să joace rolul acesta de hub regional (…) Azerbaidjan îşi diversifică portofoliul de export şi prin dorinţa de a exporta energie electrică produsă din surse regenerabile, prin Georgia, şi evident că România este practic poarta de intrare în Europa a acestor volume de energie electrică printr-un cablu care va uni aceste patru ţări, iar energia produsă din zona Caspică, vă spuneam, va alimenta pieţele din Europa prin România”, a mai precizat George Niculescu.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...