Niculescu, Ministerul Energiei: Cooperarea între ţările europene este esenţială pentru siguranţa energetică

Europa se confruntă cu o criză fără precedent a preţurilor, iar lecţia pe care trebuie să o învăţăm este că, în aceste momente, cooperarea între statele comunitare este esenţială, a declarat George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, în cadrul unei conferinţe de profil.
AGERPRES - vin, 22 oct. 2021, 11:40
Niculescu, Ministerul Energiei: Cooperarea între ţările europene este esenţială pentru siguranţa energetică

George Niculescu a participat la „Ukraine Gas Investment Congress”, care s-a desfăşurat la Kiev.

„Europa se confruntă cu o criză fără precedent în ceea ce priveşte creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, iar misiunea noastră este să apăram toţi cetăţenii în faţa acestei situaţii, asigurându-le energie la un preţ accesibil şi în condiţii de siguranţă. În cadrul „Ukraine Gas Investment Congress”, desfăşurat zilele acestea la Kiev, am avut plăcerea să dezbat cele mai recente şi importante probleme din domeniul energiei, alături de specialiştii ucrainieni. Am profitat de această oportunitate pentru a prezenta şi explica participanţilor la congres, precum şi reprezentanţilor media acreditaţi, măsurile adoptate de Guvernul României cu scopul de a proteja consumatorii de energie pe perioada acestei ierni”, a spus Niculescu, potrivit paginii de Facebook a ministerului.

România este una dintre ţările cu cel mai bun mix energetic la nivel european iar gazul natural joacă un rol foarte important, atât în prezent cât şi în viitorul apropiat.

„Cred că lecţia pe care noi, ţările europene, trebuie să o învăţăm este următoarea: cooperarea este esenţială şi trebuie să îndepărtăm obstacolele care stau în calea trecerii energiei, într-un mod continuu, şi în siguranţă între ţări”, a mai spus oficialul român.

Senatul a votat, luni, proiectul de lege privind aprobare OUG 118/2021 privind compensarea facturilor la energie pentru consumatorii casnici.

Amendamentele aduse prevăd majorarea sumelor plătite de la bugetul de stat în contul facturilor şi plafonarea preţului – pentru consumatorii casnici, precum şi exceptarea de la plata certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA la 5% – pentru cei noncasnici. Totodată, consumatorii vulnerabili îşi vor putea amâna plata facturilor cu şase luni.

De asemenea, propunerea de lege include o supraimpozitare de 80% pentru producătorii de energie şi un plafon de 5% a profitului furnizorilor, raportat la costuri.

Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Ce faci cu ambalajele SGR  când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
Ce faci cu ambalajele SGR când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
În situațiile în care echipamentele automate de preluare a ambalajelor (RVM-urile) nu funcționează corespunzător, comercianții au obligația de a asigura colectarea ambalajelor prin metode......
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Veste mult așteptată! Au început lucrările de aplicare a marcajelor rutiere pe lotul 3 al A0 Sud, informează duminică ...
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Lanțul de retail HalfPrice, cel mai nou brand al grupului CCC, care vinde articole de marcă la preţuri accesibile, va ...
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Dolarul pierde teren pe fondul incertitudinilor induse de noua administrație Trump, susține o analiză iBanFirst. Perspectivele ...