Nicușor Dan a semnat un contract de finanțare pentru cumpărarea a 22 de troleibuze noi, prin PNRR

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că a semnat contractul de finanţare pentru achiziţia a 22 de troleibuze noi, cu autonomie extinsă, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 17 ian. 2023, 20:40
Nicușor Dan a semnat un contract de finanțare pentru cumpărarea a 22 de troleibuze noi, prin PNRR

„Este vorba despre un proiect cu o valoare de 55 milioane de lei (fără TVA), finanţat prin PNRR, program gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Noile mijloace de transport se adaugă altor 100 de troleibuze pentru care am semnat deja contractul de achiziţie, sumele necesare provenind de la Fondul de Mediu. Vom continua să facem toate demersurile necesare pentru înnoirea parcului auto al Societăţii de Transport Bucureşti astfel încât transportul în comun să devină cât mai atractiv pentru bucureşteni”, a scris edilul general, marţi seara, pe pagina sa de Facebook.

În noiembrie 2022, Nicuşor Dan anunţa că proiectul pentru achiziţia a 22 de troleibuze noi a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării.

Cererea de finanţare prin PNRR a fost depusă în luna mai.

Te-ar mai putea interesa și
Foto-finish. Chinezii de la BYD s-au apropiat de Tesla în cursa pentru cel mai mare producător mondial de maşini electrice în 2024
Foto-finish. Chinezii de la BYD s-au apropiat de Tesla în cursa pentru cel mai mare producător mondial de maşini electrice ...
Vânzările de vehicule electrice (EV) ale BYD a ajuns anul trecut la 4,25 milioane de unităţi, grupul chinez reducând decalajul faţă de compania americană Tesla, în condiţiile în care cele......
Amendă confirmată pentru Ungaria. Un miliard de euro din fonduri UE a fost blocat
Amendă confirmată pentru Ungaria. Un miliard de euro din fonduri UE a fost blocat
Ungaria a pierdut în mod oficial miercuri un miliard de euro din fonduri europene, îngheţate din cauza unor încălcări ...
Schimbări majore în toate facturile de energie electrică, de azi. Care sunt clienții cei mai afectați
Schimbări majore în toate facturile de energie electrică, de azi. Care sunt clienții cei mai afectați
De astăzi au intrat în vigoare noile tarife majorate de transport și distribuție a energiei electrice, dar majoritatea ...
Datoria guvernamentală a crescut la 931,186 miliarde lei, respectiv 54% din PIB, în octombrie
Datoria guvernamentală a crescut la 931,186 miliarde lei, respectiv 54% din PIB, în octombrie
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în octombrie 2024, până la 931,186 miliarde lei, de ...