Nicuşor Dan: Achiziţia celor 100 de troleibuze şi încasările diminuate obţinute de Compania de Parcări, printre neregulile constatate la PMB

Economica.net
18 11. 2020
sileo_troleu3_40498400

„Curtea de Conturi şi-a încheiat raportul pe care l-a făcut în Primăria Capitalei în acest an. Principalele trei deficienţe pe care le-a constatat au fost: achiziţia celor 100 de troleibuze – licitaţie care a fost în cele din urmă anulată de către Municipalitate – în care s-a avansat în cursul licitaţiei pe o documentaţie neconformă şi aici am început investigaţia internă, de ce s-a încălcat legea şi de ce s-a avansat cu o licitaţie pe oferte care nu erau conforme. Curtea de Conturi a mai constatat ceea ce am spus de-a lungul timpului: pe veniturile la Municipalitate din Compania de Parcări, prin această invenţie a Companiei de Parcări, noi încasăm mult mai puţin decât încasam când funcţionam cu Administraţia Străzilor. De asemenea – sumele sunt relativ mici, sub 200.000 de euro”, a declarat Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Primăria Capitalei.

Pe de altă parte, el a menţionat că nu a uitat de „caracatiţa” fostului primar general, Gabriela Firea, făcând astfel referire la acuzaţiile pe care i le-a adus acesteia în timpul campaniei electorale, când susţinea că principalul criteriu pentru a ocupa o poziţie publică importantă în administraţia bucureşteană nu îl reprezintă profesionalismul, ci relaţiile de rudenie.

„Nu am uitat de caracatiţa lui Firea, de care am vorbit în campania electorală. Însă, am avut – după cum aţi văzut – nişte urgenţe de rezolvat şi, dacă îmi permiteţi să citez dintr-o anecdotă de acum vreo 20-30 de ani, mai întâi munca şi apoi distracţia”, a spus Nicuşor Dan.