Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul estimat (Video)

19 04. 2024
Podul Mare Cismigiu

„S-au terminat lucrările la cuva Lacului Mare, cu două săptămâni mai repede decât prevăzusem. În câteva zile o să avem lacul plin cu apă: mai curat, mai puţine pierderi. În Parcul Cişmigiu am reparat podul mare, cuva Lacului Mic, am schimbat locurile de joacă, ţarcurile pentru câini, am plantat gazon, am plantat copaci, am schimbat sistemele de irigaţii, pergolele pentru plante agăţătoare. Acum lucrăm la alei. De asemenea, schimbăm o parte din bănci şi coşurile de gunoi”, a anunţat edilul general, pe Facebook.

Potrivit ALPAB, lucrările au durat două luni. „În cursul zilei de astăzi se va proceda la umplerea cu apă proaspătă a lacului, revitalizând acest loc fermecător. Aportul de apă proaspătă va contribui la îmbunătăţirea ecosistemului, având un impact pozitiv asupra întregii zone”, a scris ALPAB, pe Facebook.

Pe 20 februarie, Nicuşor Dan preciza că a început reparaţia cuvei Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, care nu a mai fost reabilitată de mai bine de 40 de ani. Lucrarea a fost realizată de Trustul de Clădiri Metropolitane.

„Acolo unde este necesar se va interveni şi la apărările de mal care, din cauza infiltraţiilor, s-au erodat pe anumite porţiuni”, preciza el.