Nicușor Dan anunță că 1.000 de stații de transport public din București vor avea panouri digitale de informare

15 03. 2023
Nicusor Dan (demolari Prelungirea Ghencea)

El a scris, miercuri, pe Facebook, că proiectul a trecut atât de etapa consultării publice, cât şi de discuţiile tehnice, iar în curând va fi lansat studiul de fezabilitate.

Potrivit edilului general al Capitalei, finanţarea proiectului depus de Municipiul Bucureşti, în parteneriat cu sectoarele 2 – 6, este de aproximativ 5,7 milioane euro.

Nicuşor Dan subliniază că, prin digitalizarea panourilor, călătorii vor afla, în timp real, programul de circulaţie a vehiculelor, vor şti cât mai au de aşteptat şi ce variante de traseu au la dispoziţie.

El a menţionat că informarea călătorilor se va face atât vizual, cât şi audio şi că autoritatea locală va contribui astfel la realizarea unui transport public civilizat, care va deveni mult mai atractiv pentru călători.