Nicuşor Dan anunţă că a semnat acordul pentru modernizarea altor 11 kilometri din reţeaua primară de termoficare
„Am semnat Acordul pentru modernizarea altor 11 km din reţeaua primară de termoficare. Lucrările vor începe în luna ianuarie şi vor fi realizate de Compania Energetica”, a scris, luni, pe Facebook, Nicuşor Dan.
El a menţionat că segmentul care urmează să fie modernizat este aferent magistralei Grozăveşti şi face parte din cei 40 de kilometri de reţea de termoficare scoşi la licitaţie în 2021.
„Sunt conştient că problema termoficării este una vitală şi îi asigur pe locuitorii Capitalei că facem tot posibilul pentru a corecta această situaţie generată de indolenţa precedentelor administraţii. Profit de această ocazie pentru a le ura tuturor bucureştenilor un an nou mai bun, alături de persoanele dragi. Şi să aibă încredere că aici, la Primăria Capitalei, aşezăm lucrurile pe direcţia bună”, a adăugat primarul general al Capitalei.
În luna septembrie, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirma că, de la preluarea mandatului său, au fost reabilitaţi 15 kilometri din reţeaua principală de termoficare a Capitalei, mai fiind de reabilitat peste 900 de kilometri de reţea principală.