Nicușor Dan anunță că Fitch a reconfirmat ratingul Bucureștiului la nivel A, cu patru trepte peste cel al României (Video)
„O nouă confirmare a faptului că suntem pe drumul cel bun vine de la Agenția de Rating Fitch care menține neschimbat profilul de credit individual al Bucureștiului “a”. Mai sunt multe de făcut, dar mă bucur când vin astfel de confirmări oficiale ale muncii noastre de 3 ani și jumătate. Ducem banii unde trebuie”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.
Într-un clip care însoțește postarea, Dan susține că aceasta că această evaluare vine ca o confirmare a eforturilor pe care le-a depus pentru a stabiliza financiar instituția, despre care spune că ar fi luat-o cu datorii de 3 miliarde de lei.
„Agenţia de rating Fitch a reconfirmat ratingul individual al Bucureştiului la nivel A. Asta înseamnă patru trepte deasupra ratingului României, asta confirmă eforturile pe care le-am făcut pentru a stabiliza financiar primăria. Vă aduc aminte că am plecat cu o datorie curentă de 3 miliarde de lei. Fitch mai remarcă ajustarea cheltuielilor în funcţie de venituri şi planul de investiţii ambiţios. Asta înseamnă că ducem banii exact acolo unde trebuie”, a declarat Dan.