Nicuşor Dan cere la Summitul NATO de la Ankara continuarea sprijinului pentru securitatea în regiunea Mării Negre

Preşedintele României, Nicuşor Dan, va participa, în perioada 7-8 iulie 2026, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Ankara, Republica Turcia, potrivit News.ro.
AGERPRES - D, 05 iul. 2026, 08:32
Nicuşor Dan cere la Summitul NATO de la Ankara continuarea sprijinului pentru securitatea în regiunea Mării Negre

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Dan va solicita continuarea sprijinului Aliat pentru securitatea în regiunea Mării Negre şi întărirea descurajării şi apărării în mod unitar pe Flancul Estic şi va atrage atenţia asupra consecinţelor pe care acţiunile Rusiei le au la nivel regional, inclusiv asupra României, cu accent pe consolidarea apărării aeriene şi maritime.

Administraţia Prezidenţială informează că acesta este al doilea Summit organizat în Turcia, după cel din 2004, când România a participat pentru prima dată în calitate de Aliat, astfel că evenimentul are şi o dimensiune simbolică pentru ţara noastră.

Potrivit sursei citate, Programul Summitului cuprinde o reuniune la cel mai înalt nivel a Consiliului Nord-Atlantic, precum şi o serie de evenimente conexe, inclusiv cu participarea partenerilor NATO. Vor fi adoptate mai multe documente oficiale, printre care Declaraţia Summitului. În marja Summitului, se desfăşoară, pe 7 iulie, Forumul NATO pentru Industria de Securitate şi Apărare/NATO Security and Defence Industry Forum (NSDIF).

„Liderii Alianţei se reunesc la Ankara într-un climat de securitate care continuă să se degradeze ca urmare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi a evoluţiilor din Orientul Mijlociu. În acest context, Aliaţii vor pune accentul pe menţinerea unităţii transatlantice şi pe reconfirmarea priorităţii acordate apărării colective”, precizează sursa citată.

Aceeaşi sursă menţionează că principalele teme care se vor regăsi pe agenda Alianţei la Summit sunt: îndeplinirea angajamentelor privind creşterea bugetului pentru apărare şi asumarea unor responsabilităţi crescute ale Aliaţilor europeni, continuarea sprijinului acordat Ucrainei şi efortul de consolidare operaţională şi industrială a Alianţei, ca efect cumulat al dezvoltării companiilor, producţiei şi inovării tehnologice.

„În cadrul Summitului, Preşedintele Nicuşor Dan va reconfirma statutul ţării noastre de Aliat de încredere, care contribuie semnificativ la securitatea euroatlantică, evidenţiind contribuţiile naţionale pe toate domeniile de interes de pe agenda reuniunii. De asemenea, Preşedintele României va accentua importanţa continuării sprijinului Aliat pentru securitatea în regiunea Mării Negre şi întărirea posturii de descurajare şi apărare în mod unitar pe Flancul Estic. Nu în ultimul rând, Preşedintele Nicuşor Dan va atrage atenţia asupra consecinţelor pe care acţiunile Rusiei le au la nivel regional, inclusiv asupra României, cu accent, în acest context, pe necesitatea consolidării apărării aeriene şi maritime”, mai arată aceeaşi sursă.

În marja participării la Summit, Preşedintele României va avea şi o serie de întâlniri bilaterale.

Te-ar mai putea interesa și
Două avioane de realimentare americane au părăsit Bulgaria, la o lună după ce desfăşurarea lor înfuriase Iranul
Două avioane de realimentare americane au părăsit Bulgaria, la o lună după ce desfăşurarea lor înfuriase Iranul
Două avioane de realimentare americane au părăsit baza aeriană Bezmer din Bulgaria, a declarat sâmbătă ministrul bulgar al apărării, Dimităr Stoianov, la aproape o lună după ce......
Putin spune că Ucraina a deschis ‘cutia Pandorei’ prin atacurile asupra unor obiective economice
Putin spune că Ucraina a deschis ‘cutia Pandorei’ prin atacurile asupra unor obiective economice
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, în comentarii publicate sâmbătă, că 'regimul de la Kievul a deschis cutia ...
FOTO Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția
FOTO Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, ...
Germania anunță un nou ajutor de 60 de milioane de euro pentru Ucraina. Negocieri noi pentru rachetele Patriot
Germania anunță un nou ajutor de 60 de milioane de euro pentru Ucraina. Negocieri noi pentru rachetele Patriot
Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor financiar de 60 de milioane de euro. Țara vrea să obțină, împreună cu aliații, ...