Nicuşor Dan: CET Progresul şi CET Grozăveşti – în revizie. La CET Sud a apărut o avarie

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că CET Progresul şi CET Grozăveşti sunt în revizie, iar la CET Sud a apărut o avarie, care urmează să fie remediată în una - două zile.
AGERPRES - mar, 09 mai 2023, 08:26
Nicuşor Dan: CET Progresul şi CET Grozăveşti - în revizie. La CET Sud a apărut o avarie

El a precizat că, din acest motiv, populaţia din sectoarele 2, 3 şi 4 este afectată de lipsa apei calde.

„Sistemul de termoficare are două componente: producţia şi transportul. Ministerul Energiei se ocupă, prin Elcen, de producţie. Noi ne ocupăm de transport. Pentru că instalaţiile sunt foarte vechi, în cursul verii cele patru mari CET-uri, cele patru mari centrale, intră în revizie. În momentul acesta sunt două din patru în revizie: Progresul şi Grozăveşti. Şi ar fi trebuit ca noi să funcţionăm cu două: cea din vest şi CET Sud. Din păcate, la CET Sud a apărut o avarie care durează cam de o săptămână. Ei au nişte cazane mai mici care furnizează cât de cât apă caldă, dar mult mai puţin decât ar furniza centrala în regim normal. Deci noi practic suntem cu câteva cazane în zona de sud-est şi mai suntem cu CET Vest – mult prea insuficient pentru cât e nevoie. Şi atunci tot ce înseamnă sectoarele 2, 3, 4 – 50 % din populaţie suferă de lipsa apei calde. Ei au remediat şi acum a apărut o nouă avarie. Speranţa este că într-o zi – două se remediază”, a spus Nicuşor Dan, la B1 TV.

Nicuşor Dan a afirmat că între lunile aprilie – octombrie toate cele patru CET-uri trebuie să intre în revizie.

Potrivit edilului general, în acest an, Primăria Capitalei va finaliza trei şantiere pentru reabilitarea reţelei de termoficare în Ferentari, în Pantelimon şi în zona Orăşelul Copiilor. De asemenea, din luna iunie vor începe lucrările la 12 şantiere finanţate prin fonduri europene, care vizează reabilitarea a aproximativ 200 de kilometri de reţea de termoficare.

„Mai este un şantier special care este finanţat cu bani de la Ministerul Dezvoltării, care este pe bulevardul Timişoara; acolo, în Sectorul 6, tot timpul sunt probleme şi lucrarea asta este importantă. În afară de asta, compania Termoenergetica face lucrări de reparaţii pe magistrale, cu firme cu care este în contract”, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ din Elveţia despre activele îngheţate din Rusia
Anunţ din Elveţia despre activele îngheţate din Rusia
Valoarea activelor ruseşti îngheţate de Elveţia a crescut cu 28% în ultimele 12 luni, pe măsură ce ţara cantoanelor s-a alăturat noilor sancţiuni introduse de Uniunea Europeană împotriva......
Ce s-a întâmplat cu inflaţia din zona euro în martie – date oficiale
Ce s-a întâmplat cu inflaţia din zona euro în martie – date oficiale
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în luna martie, aşa cum se preconiza, ceea ce ar putea oferi noi argumente ...
Romgaz a primit 6 oferte pentru parcul fotovoltaic de 40 mil. euro pe care vrea să-l facă în Mureș
Romgaz a primit 6 oferte pentru parcul fotovoltaic de 40 mil. euro pe care vrea să-l facă în Mureș
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a primit șase oferte de la companii și consorții care ...
Dispare Avizul Tehnic de Racordare? Şeful ANRE anunţă că se gândeşte la eliminarea ATR pentru o reducere a birocraţiei
Dispare Avizul Tehnic de Racordare? Şeful ANRE anunţă că se gândeşte la eliminarea ATR pentru o reducere a birocraţiei
Autorităţile analizează o nouă modificare a Regulamentului de racordare la reţea, pentru eliminarea Avizului Tehnic ...