Nicuşor Dan, despre furnizarea căldurii: Iarna asta o să fie puţin mai bine

28 09. 2021
termoenergetica-3_02965900

Într-un interviu pentru B1 Tv, edilul general a declarat că situaţia actuală a sistemului de termoficare reflectă investiţiile făcute în urmă cu doi-trei ani şi că eforturile întreprinse de actuala administraţie se vor vedea peste un an, doi.

„Tot ce am făcut eu anul acesta se va vedea, din păcate, începând cu iarna următoare. Ce pot să spun este că iarna asta o să fie puţin mai bine decât anul trecut, ceea ce înseamnă că mulţi bucureşteni o să aibă acelaşi disconfort. Din păcate nu se poate face mai mult. Ce am reuşit eu să fac, pe de o parte – să echilibrez financiar Termoenergetica, la sfârşitul anului trecut, să semnez contractul cu Comisia Europeană pentru înlocuirea a 210 kilometri de reţea, să facem toate formalităţile pentru preluarea ELCEN, producătorul de energie termică. Sunt optimist că şi cu ajutorul Guvernului o să reuşim să facem această preluare până la sfârşitul acestui an, astfel încât să reuşim să scoatem ELCEN din insolvenţă, să putem să accesăm fondurile europene (…) pentru producţia de energie termică, adică să înlocuim acele CET-uri, unele din anii ’60, cu tehnologie modernă”, a spus el.

Nicuşor Dan a reproşat administraţiei anterioare faptul că în 2020 nu a realizat pe durata verii reviziile necesare.

„Puţin mai bine vine din faptul că, pe de o parte, nu am avut campanie electorală anul acesta şi am fost responsabili şi am făcut acele revizii care trebuiau să fie făcute. În vara anului trecut multe revizii nu s-au făcut tocmai pentru că a fost campanie electorală. În vara anului 2020 părea bine pentru că nu s-au făcut revizii, pentru că administraţia precedentă nu a vrut să deranjeze bucureştenii. Anul acesta, peste vară, am deranjat bucureştenii şi în ceea ce priveşte producţia, şi în ceea priveşte reţeaua de transport şi asta înseamnă că o să fie puţin mai bine. În sensul că acolo unde s-a intervenit, nu o să mai crape iarna. Nu am avut nici forţa, nici proiectele, nici banii pentru a face mult mai multe lucrări. Asta este situaţia. Şi de aceea o să fie doar puţin mai bine. Iarna cealaltă o să fie mult mai bine”, a susţinut primarul general.

Nicuşor Dan a mai precizat că în perioada iernii se vor face puţine lucrări, doar acolo unde vor apărea avarii.