Nicușor Dan: Este momentul ca această criză politică să se încheie. Alegerile anticipate nu sunt o soluţie

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluţie, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 29 sept. 2026, 16:40
Nicușor Dan: Este momentul ca această criză politică să se încheie. Alegerile anticipate nu sunt o soluţie

„Este momentul ca această criză politică să se încheie. Este momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul naţional. Alegerile anticipate nu sunt o soluţie, dimpotrivă, ar fi o continuare a instabilităţii şi a neîncrederii şi a cetăţenilor români şi a pieţelor financiare şi, indiferent de ce se va întâmpla, România îşi va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea aceasta”, a precizat şeful statului.

Declaraţia sa vine cu o zi înainte de votul pe care plenul reunit al Parlamentului trebuie să îl exprime pentru programul de guvernare şi lista Cabinetului propus de prim-ministrul desemnat Siegfried Mureşan.

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...