Nicuşor Dan estimează că de anul viitor ar putea începe colectarea selectivă a deşeurilor

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, estimează că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care să implementeze o strategie de tratare a deşeurilor ar putea deveni funcţională peste o lună şi jumătate, iar colectarea selectivă ar putea fi demarată la începutul anului viitor.
AGERPRES - vin, 21 mai 2021, 15:23
Nicuşor Dan estimează că de anul viitor ar putea începe colectarea selectivă a deşeurilor

Potrivit lui Nicuşor Dan, Primăria Generală şi cele şase primării de sector au ajuns la un acord în ceea ce priveşte alcătuirea unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară în vederea implementării unei strategii de colectare şi de tratare a deşeurilor din Bucureşti şi a accesării banilor europeni în domeniu.

„Pe ADI-ul privind colectarea selectivă ne-am înţeles cu primăriile de sector. Există textul statutului acestei asociaţii în şapte pe care o vom constitui şi statutul acesta o să îl trecem prin hotărârea de Consiliu General din 2 iunie. Acest statut trebuie să treacă prin hotărâre de Consiliu local în cele şase primării de sector, dar e o formalitate, pentru că ne-am înţeles cu primăriile de sector, după care să mergem la Judecătorie, ca să înfiinţăm efectiv această asociaţie, deci probabil că într-o lună şi jumătate, din momentul acesta, asociaţia o să fie funcţională şi în baza ei fiecare din cele şapte primării va putea depune proiecte de finanţare pe cele 100 de milioane pe care le avem în POIM pe 2014 – 2020”, a explicat primarul general, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.

Întrebat când ar putea începe în mod concret colectarea selectivă a deşeurilor, edilul general a estimat că acest lucru s-ar putea întâmpla de la începutul anului viitor.

„Colectarea selectivă depinde de aceste pubele şi toate celelalte echipamente pe care primăriile de sector trebuie să le ia cu bani din POIM, imediat după ce devine operaţional ADI-ul, deci probabil începutul anului viitor”, a precizat el.

Nicuşor Dan a menţionat că groapa de gunoi de la Chiajna s-a închis şi că de acum înainte aceasta va trebui gestionată în aşa fel încât emisiile să fie cât mai mici.

„Cu Iridex am încheiat, deci în momentul de faţă au rămas doar chestiuni care ţin de monitorizarea post-închidere. Sunt două-trei litigii între Iridex şi noi, despre cât să fie aceşti bani pe care o să trebuiască să îi plătim 30 de ani de acum încolo. Deci s-a închis şi de acum încolo trebuie să avem grijă ca post-închidere emisiile să fie cât mai mici”, a afirmat el.

Depozitul de la Vidra va mai putea fi folosit pentru o perioadă de cel puţin trei ani, raportat la volumul de deşeuri pe care îl generează bucureştenii în prezent.

„În ceea ce priveşte depozitul de la Vidra, gestionat de Eco Sus, şi aici sunt vreo patru-cinci litigii între noi şi cei de la Eco Sud. Eu sper să rezolvăm amiabil. Singurul punct de divergenţă este preţul cu care să se ducă gunoiul de către primăriile de sector acolo. Este o divergenţă între 20 de euro şi 40 de euro. Există un consorţiu de avocaţi pe care tocmai l-am desemnat să se ocupe din partea noastră de acest diferend. Cu ajutorul lor o să facem şi o nouă analiză economică. Eu sper să încheiem, să zicem, în două-trei luni de acum, să încheiem în mod amiabil, eventual cu un arbitraj, acest diferend legat de preţ, astfel încât tot ce înseamnă depozitare de gunoi în Bucureşti să reintre în legalitate. (…) Din ce spun cei de la Vidra, putem să mai folosim acest depozit pentru tot ce înseamnă gunoi din Bucureşti cel puţin trei ani, la volumul de aproape un milion de tone pe care îl avem în momentul acesta”, a spus edilul.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...