Nicuşor Dan: Mi-e teamă de cum se vor comporta construcţiile de după ’90 la primul mare cutremur

11 10. 2022
nicusor-dan 54657

„Mi-e teamă (…) de cum se vor comporta construcţiile de după ’90 la primul mare cutremur pe care îl vom avea în Bucureşti. Şi aici avem o mare problemă, cred că suntem absolut cu toţii de acord că trebuie să avem o predictibilitate şi o securitate a raporturilor juridice. (…) Pentru ca să avem asta, trebuie să avem instituţii de control şi instituţiile de control nu funcţionează”, a spus Nicuşor Dan, marţi, la conferinţa „Cum (NU) construim în România. Soluţii la provocările momentului”, organizată de DC Media Group, scrie Agerpres.

El a precizat că în 2008 a solicitat oficial reprezentanţilor Inspectoratului de Stat în Construcţii din Bucureşti, prin asociaţia pe care o conducea atunci, să-i spună câte autorizaţii şi PUZ-uri au verificat şi câte au constatat nelegale.

„Verificaseră, nu mai ţin minte, de ordinul 200 de autorizaţii şi documentaţii, din care găsiseră jumătate nelegale. Ce au făcut mai departe? Nu au extins controalele, tocmai pentru a limita incidenţa de nelegalitate în domeniu, ci au restrâns aparatul de control şi situaţia persistă. Nu ştiu dacă în momentul de faţă Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti are trei oameni care să verifice legalitatea autorizaţiilor de construire şi de desfiinţare şi legalitatea documentaţiei de urbanism. (…) Mai sunt două instituţii de control. Mai este prefectul, care depinde de rezultatele pe care i le dă Inspectoratul de Stat în Construcţii şi mai este Parchetul. Parchetul, din nou, este o instituţie care nu funcţionează”, a susţinut edilul general al Capitalei.

În opinia sa, Bucureştiul involuează în ceea ce priveşte „posibilitatea de a răspunde cu infrastructură la cum se construieşte”.

„În opinia mea, de 17 ani, începând din 2005, de când s-a ştiut că România va intra în Uniunea Europeană şi au început să vină banii în toate segmentele, în special în imobiliare, Bucureştiul se sufocă, adică Bucureştiul involuează în ceea ce priveşte posibilitatea de a răspunde cu infrastructură la cât şi cum se construieşte”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a semnalat ca Bucureştiul suferă la capitolul imagine.

„Al doilea palier ţine de Bucureştiul în competiţia globală, pentru că modul în care se dezvoltă urban un oraş stimulează sau nu o mare firmă să vină să-şi pună birourile în Bucureşti sau în Sofia sau în Belgrad sau în Budapesta. Şi Bucureştiul are o imagine care nu este grozavă. Cea mai urâtă capitală europeană, de exemplu, a spus un mare site european de turism şi multe altele”, a adăugat Nicuşor Dan.