Nicuşor Dan: PMB şi instituţiile din subordine au datorii curente de 3 miliarde de lei

Economica.net
29 10. 2020
nicusor_dan_84716600

„În linii mari, Primăria Capitalei şi instituţiile din subordine, mai puţin companiile, au datorii curente de 3 miliarde de lei la acest moment. Estimarea de buget pentru 2020 este de 4 miliarde de lei, adică venituri şi cheltuieli. Nu am pus la această datorie – şi o să avem suma mâine – care sunt datoriile companiilor, deci altele decât Primăria Capitalei şi administraţiile din subordine. Am vorbit cred că de doi ani de această chestiune, că nu poţi, după ce ani de zile ai încasat 4 miliarde, nu poţi să vii şi să spui că vei încasa 7 miliarde. Vei încasa tot 4 miliarde. Vei acumula datorii care te vor duce în situaţia de risc de incapacitate de plată. Există în acest moment popriri de 70 de milioane de lei pe conturi ale primăriei”, a arătat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă, susţinută la sediul PMB.

Detaliind, primarul general a explicat că PMB are datorii de două miliarde de lei către furnizori, în timp ce instituţiile din subordine au datorii de un miliard de lei. Conform acestuia, săptămâna viitoare va fi în măsură să precizeze dacă instituţia poate „supravieţui financiar până la 1 ianuarie” fără un ajutor din partea Guvernului.

„Mâine o să am cifra acelor obligaţii de plată care decurg din hotărâri judecătoreşti, cum este celebrul caz Constanda şi mai sunt câteva. Aceste obligaţii sunt de ordinul sutelor de milioane de lei. (…) Cele trei miliarde de lei datorii către furnizori sunt obligaţii de plată în momentul de faţă. Ele trebuie plătite în momentul de faţă şi ele sunt în evidenţele financiar contabile ale primăriei şi ale instituţiilor subordonate. Sunt trecute ca datorii curente, deci ele vor exista în execuţia bugetară la finalul anului 2020”, a arătat Nicuşor Dan.

El a mai precizat că datoriile STB şi Termoenergetica către ANAF şi către ELCEN depăşesc un miliard de lei. Primarul general a declarat că vineri va analiza şi situaţia companiilor municipale, pentru a stabili care sunt sumele disponibile la nivelul acestora.

„Mâine, cu Direcţia de Guvernanţă Corporativă, o să avem o situaţie inclusiv pe STB şi Termoenergetica. Şi acolo, la STB şi Termoenergetica, ele împreună au datorii către ANAF şi către ELCEN care depăşesc un miliard de lei. Deci dacă Guvernul ar fi fost aşa rău, cum a spus predecesoarea mea, ar fi putut să execute silit, să introducă în insolvenţă. Nu a făcut-o. Trebuie să ne uităm – şi nu o să putem să terminăm mâine această analiză – care sunt sumele pe care le mai avem disponibile, în special în companiile municipale, capital care a fost vărsat de-a lungul timpului”, a menţionat primarul general.