Nicuşor Dan: Prezenţa unor miniştri tehnocraţi în viitorul Guvern este o chestiune legitimă
‘S-a ridicat chestiunea unor tehnocraţi, a unor oameni care să continue pe poziţia de miniştri chiar dacă nu sunt membri de partid. Consider că este absolut legitim, pentru că nu suntem în situaţia ideală în care partidele politice să cuprindă în rândul lor pe oamenii cei mai competenţi din România pe anumite domenii. Nu suntem în situaţia asta pentru că partidele au avut politica lor de cadre, ca să spun aşa, şi oamenii serioşi, în linii mari, nu s-au înscris în politică, statistic vorbind. Şi atunci e absurd să pretinzi că cele mai competente persoane sunt în aceste partide care susţin această variantă de prim-ministru. Considerăm că programul de guvernare este un act esenţial, deşi până acum a fost tratat cu indiferenţă, după ce a fost aprobat de Parlament împreună cu învestirea Guvernului. Considerăm că trebuie să muncim mult pe definirea programului de guvernare, să fie un document serios, asumat. Vom asuma Guvernul pe care îl susţinem în Parlament dacă vom fi în această variantă fericită’, a declarat Nicuşor Dan, marţi, într-o dezbatere organizată de GDS.
El a adăugat că USR şi-a manifestat ‘de mai multă vreme susţinerea pentru Dacian Cioloş din mai multe motive’.
‘În primul rând ca apreciere pentru modul de guvernare, unde am văzut onestitate, un început de debirocratizare, unde am văzut un început de depolitizare în sistemul de educaţie de exemplu. Am considerat că în situaţia în care se află România, aici, cu experienţa alianţelor politice, cu premier politic, un prim-ministru care să nu depindă de structuri de partid şi de grupuri de influenţă din partid, un prim-ministru care să nu fie membru de partid este soluţia cea mai bună. Continuăm să spunem asta’, a afirmat preşedintele USR.