Nicuşor Dan: Primăria Bucureştiului intenţionează să achiziţioneze până în iarnă cele 20 de minicentrale mobile

Municipalitatea intenţionează să achiziţioneze până în iarnă cele 20 de minicentrale mobile, care să fie amplasate în proximitatea unor puncte termice, pentru a le îmbunătăţi funcţionarea, a declarat, miercuri, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
AGERPRES - mie, 29 mart. 2023, 13:21
Nicuşor Dan: Primăria Bucureştiului intenţionează să achiziţioneze până în iarnă cele 20 de minicentrale mobile

Potrivit acestuia, Primăria a încercat să închirieze anul trecut astfel de minicentrale, dar nu au existat ofertanţi din cauza preţului, scrie Agerpres.

„Diferenţa între anul trecut şi anul acesta este că anul trecut a fost o procedură de achiziţie pentru închiriere şi anul acesta este pentru cumpărare. Din cauza acestei crize energetice, am fost anul trecut în situaţia absurdă în care preţul de cumpărare era mai mic decât preţul de închiriere. Numai că, anul trecut, firmele care puteau să producă nu puteau să livreze într-un termen aşa de mare ca să prindem iarna. Firmele care închiriau la preţul acela mai mare erau gata să vină până în iarnă, numai că din constrângeri financiare nu puteam să închiriem ceva mai scump decât ceva cumpărat”, a arătat el, în cadrul unei conferinţe de presă.

Primarul general a menţionat că studiul de fezabilitate în vederea achiziţionării minicentralelor termice urmează să fie dezbătut joi în şedinţa Consiliului General al Capitalei, iar, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu producătorii, aceştia s-au arătat interesaţi să vândă astfel de aparate.

„Am făcut un caiet de sarcini anul trecut să vedem dacă vine cineva la un preţ rezonabil, în sensul că preţul – cu tot cu închiriere şi cu preţul gazului – să fim în preţul pe care ni-l dă ELCEN pentru gigacalorie. La acest preţ nu a fost ofertant pentru cei care închiriau centrale, pentru că eram într-o criză europeană şi era un necesar de centrale provizorii peste tot în Europa. (…) Anul trecut ne-am dus undeva până în luna iulie – august cu procedura de închiriere, care e mai simplă, dacă găseşti şi ofertanţi. Şi de atunci au început lucrările la studiul de fezabilitate (pentru cumpărare), care a durat până acum, în februarie”, a afirmat Nicuşor Dan.

Primăria Capitalei intenţionează să îmbunătăţească funcţionarea a 20 de puncte termice din cele şase sectoare prin amplasarea, în imediata apropiere a acestora, a unor capacităţi modulare de producere a energiei termice.

Consiliul General al Capitalei urmează să dezbată în şedinţa de joi proiectul care prevede aprobarea studiului de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici ai proiectului.

Cele 20 de puncte termice deservesc peste 340 de blocuri cu peste 16.300 de apartamente şi circa 40.000 de locatari.

Valoarea totală a investiţiei este estimată la 134 de milioane de lei cu TVA, iar durata de execuţie a obiectivului de investiţii este de 10 luni. Valoarea dotărilor şi echipamentelor este estimată la 88 de milioane de lei.

Conform raportului de specialitate, tronsoane importante din reţeaua de termoficare au o vechime mai mare de 40 de ani. În aceste condiţii, punctele termice situate la capete de reţea nu pot asigura serviciul de furnizare a agentului termic şi apei calde la parametrii necesari.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme extremă. Cod roşu în Bucureşti. A fost emis RO-ALERT
Vreme extremă. Cod roşu în Bucureşti. A fost emis RO-ALERT
Autoritățile au emis o avertizare RO-ALERT pentru vreme extremă, COD ROŞU CANICULĂ/VAL DE CĂLDURĂ pentru intervalul 8 iulie (ora 10) - 9 iulie (ora 10) ...
Curtea de Apel din Paris se pronunță asupra unui mandat de arestare emis de București pentru Prințul Paul de România, condamnat la închisoare pentru trafic de influență
Curtea de Apel din Paris se pronunță asupra unui mandat de arestare emis de București pentru Prințul Paul de România, ...
Curtea de Apel din Paris se pronunță miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de București pe numele Prințului ...
Apple a contestat, luni, amenda de 500 de milioane euro pentru încălcarea unor reguli istorice menită să limiteze puterea Big Tech
Apple a contestat, luni, amenda de 500 de milioane euro pentru încălcarea unor reguli istorice menită să limiteze puterea ...
Apple a contestat luni autoritățile de reglementare din UE la a doua cea mai înaltă instanță din Europa, după ce au ...
Băncile din toată lumea investesc sute de miliarde de dolari în termocentrale pe cărbune
Băncile din toată lumea investesc sute de miliarde de dolari în termocentrale pe cărbune
Băncile din întreaga lume au direcţionat peste 385 de miliarde de dolari în termocentrale pe cărbune în ultimii trei ...