Nicușor Dan: Romsilva nu acceptă ca variantă provizorie folosirea drumului forestier prin Pădurea Băneasa către Cartierul Greenfield. E ireal răspunsul lor

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat, joi, în cadrul şedinţei Consiliului General municipal, că soluţia drumului provizoriu prin Pădurea Băneasa în vederea asigurării accesului în Cartierul Greenfield nu este susţinută de conducerea naţională a Romsilva, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 02 mart. 2023, 21:31
Nicușor Dan: Romsilva nu acceptă ca variantă provizorie folosirea drumului forestier prin Pădurea Băneasa către Cartierul Greenfield. E ireal răspunsul lor

Pe 31 ianuarie, edilul general a primit un răspuns similar şi din partea Direcţiei Silvice Ilfov. La momentul respectiv, Nicuşor Dan preciza că Direcţia Silvică Ilfov nu susţine soluţia drumului provizoriu prin pădurea Băneasa şi insistă pe scoaterea definitivă a drumului din domeniul forestier. El menţiona că va avea o întâlnire şi cu conducerea naţională a Romsilva, pentru a susţine varianta drumului provizoriu.

„Răspunsul pe care l-a transmis Romsilva a fost că nu se poate, că varianta provizorie nu se poate. (…) Nu se poate ca Romsilva să ne spună: „Putem să vă dăm cu totul, dar nu putem să vă dăm provizoriu”. E ireal acest răspuns”, a spus Nicuşor Dan, în reuniunea de joi a CGMB.

El s-a arătat de acord cu proiectul propus de USR, în baza căruia drumul forestier „Vadul Moldovei” din pădurea Băneasa ar putea fi utilizat pentru o perioadă de cinci ani ca drum de interes local. Nicuşor Dan a subliniat că nu este de acord ca drumul să treacă în proprietatea Municipiului Bucureşti, ci doar cu ocuparea temporară.

„Colegii noştri (de la USR) au propus o soluţie, care mie mi se pare perfect legală. Ocuparea temporară. (…) Eu sunt de acord cu trei ani sau patru ani pentru soluţia provizorie, tocmai ca investitorul să aibă timp să-şi ia avizele, să-şi ia PUZ-ul, să şi facă lucrările pentru toate cele trei ieşiri din cartier pe care vrea să le facă. Haideţi să ne uităm la proiectul de hotărâre şi aveţi concursul meu. Dar, dacă el spune ‘trecerea din proprietatea statului în proprietatea Municipiului Bucureşti’, eu nu sunt de acord cu el. Dacă e o trecere provizorie, pe o perioadă de timp, sunt de acord”, a explicat primarul.

Consilierul municipal USR Anamaria Gram a opinat că CGMB poate să aprobe o astfel de hotărâre, chiar dacă Romsilva are alt punct de vedere.

„Este o hotărâre legală de Consiliu. (…) Nu cred că trebuie să fie neapărat drum definitiv. Eu sunt de acord cu primarul general. Qui potest plus, potest minus, adică dacă poţi să dai definitiv un drum, poţi să îl dai şi provizoriu. Dar, fiecare interpretează diferit, desigur, fiecare articol de lege. Dar, eu consider că este abuziv ceea ce face Romsilva”, a susţinut ea.

La rândul său, consilierul municipal PSD Aurelian Bădulescu a anunţat că a depus la secretariatul PMB un proiect de hotărâre prin care „se încearcă reglementarea situaţiei” de pe Vadul Moldovei. El a propus ca proiectul să fie supus dezbaterii CGMB în cursul săptămânii viitoare.

„În proiectul de hotărâre pe care l-am depus aveţi clar maniera în care se rezolvă acest lucru. Primăriţa de la Sectorul 1, chiar dacă vrea mâine să plătească acea sumă de bani (taxa de 80.000 de lei în vederea scoaterii drumului din fondul forestier – n.r.), deocamdată nu are bugetul adoptat, iar sumele pe care trebuie să le plătească sunt prinse în buget. Am vorbit cu colegii de la PSD şi de la PNL de la Sectorul 1. Sunt gata, mai au de parcurs două-trei chestiuni pentru economia întregului buget. Vor intra cu el la vot, iar rezolvarea este în interiorul proiectului de hotărâre pe care vi l-am dat. Dacă ne-am mobiliza, de astăzi într-o săptămână, putem avea chestiunea asta rezolvată”, a transmis el.

Florin Buzatu, reprezentant al locuitorilor din Cartierul Greefield, a susţinut că situaţia „a ajuns să fie extrem de încordată”, iar în ultima lună s-au produs şase accidente rutiere. Unul dintre acestea ar fi avut loc după ce şoferul unei maşini, care avea o urgenţă, a intrat pe contrasens.

Cătălin Diaconescu, un alt reprezentant al locatarilor din Greenfield, a precizat că a discutat luni cu conducerea Romsilva, dar aceasta nu este de acord cu o ocupare temporară a drumului Vadul Moldovei de către Municipiul Bucureşti. El a cerut autorităţii locale să îi ajute pe cetăţenii din zonă, menţionând că oamenii sunt tot mai nemulţumiţi şi pregătiţi pentru un protest.

„Spuneţi-ne dacă nu se doreşte o reprezentare. (…) Spuneţi-ne dacă trebuie să ne gândim să cerem autonomie locală ca să nu mai plătim taxe în Bucureşti, dacă tot nu facem parte din Bucureşti. Daţi-mi mesajul acesta şi noi ştim mai departe ce avem de făcut. Comunitatea e pregătită să iasă la un protest mult mai mare decât am arătat până acum. Noi nu ne oprim aici. Noi suntem extrem de determinaţi. Nu avem cum să ne oprim. Copiii noştri nu ne lasă să ne oprim. În fiecare dimineaţă ne uităm la ei”, a spus el.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...