Nicuşor Dan: Scopul regulamentului de parcare este de a elibera zone foarte aglomerate din Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că scopul regulamentului de parcare ce va fi aplicat din 15 august nu este acela de a strânge bani la buget, ci de a elibera zone foarte aglomerate din Bucureşti şi a stimula oamenii să folosească transportul public, pentru a avea un mediu mai curat.
AGERPRES - mar, 09 aug. 2022, 09:11
Nicuşor Dan: Scopul regulamentului de parcare este de a elibera zone foarte aglomerate din Bucureşti

Nicuşor Dan a reiterat, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, faptul că din 15 august vom fi amendaţi toţi cei care parchează pe aşa-numitele „locurile albastre” din zona centrală a Capitalei şi nu plătesc, iar dacă problema persistă, vor fi blocate roţile.

Primarul Capitalei a precizat că în oraşele occidentale banii colectaţi din taxele de parcare reprezintă 7-8% din bugetul local, dar că această situaţie nu este valabilă şi în Bucureşti, estimările pentru primul an fiind de circa 10 milioane de lei colectaţi din aceste taxe.

„Nu ăsta este scopul (de a strânge bani din parcări – n.r.). Scopul este de a elibera zone foarte aglomerate din Bucureşti, de a stimula oamenii să folosească transportul public, de a avea, implicit, un mediu mai curat”, a subliniat Nicuşor Dan.

El a adăugat că nu este normal ca în unele zone să existe parcări cu plată goale şi trotuare în apropiere pline cu maşini, în aceste situaţii Poliţia Capitalei şi Poliţia Locală urmând să ia măsuri.

Primarul a mai spus că parcările „la bordură” vor fi în continuare gratuite, acolo unde există semnul care arată că parcarea este permisă, municipalitatea având intenţia de a extinde zona cu „parcări albastre” şi pe o serie de străzi adiacente zonei centrale a Bucureştiului.

În ceea ce priveşte încurajarea transportului public, Nicuşor Dan a arătat că Primăria Capitalei va achiziţiona câte 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice şi 100 de troleibuze, pentru modernizarea parcului auto.

Te-ar mai putea interesa și
Carburanții s-au scumpit în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 8 iulie
Carburanții s-au scumpit în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 8 iulie
Prețul carburanților a crescut azi, pentru prima dată în această lună și pentru prima dată după două ieftiniri consecutive. La finalul lunii urmează scumpirea masivă din cauza creșterii......
China avertizează administrația Trump să nu reaprindă tensiunile comerciale
China avertizează administrația Trump să nu reaprindă tensiunile comerciale
China a avertizat marți administrația Trump să nu reaprindă tensiunile comerciale prin restabilirea tarifelor asupra ...
Zelenski anunţă că Ucraina va extinde producţia de drone cu aliaţii
Zelenski anunţă că Ucraina va extinde producţia de drone cu aliaţii
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni planuri de extindere a producţiei de drone împreună cu aliaţii, ...
EuroBulgaria – Ultima aprobare pentru adoptarea monedei euro
EuroBulgaria – Ultima aprobare pentru adoptarea monedei euro
Bulgaria se pregăteşte să îşi schimbe moneda, în contextul în care marţi miniştrii de finanţe din statele membre ...