Nicuşor Dan: Se pare că datoria curentă a Primăriei Capitalei este undeva la 4 miliarde lei. Trebuie să începem cu finanţele

Economica.net
04 10. 2020
nicusor_dan_69722300

„Trebuie să începem cu finanţele. Exact ca într-o familie, trebuie să ştii pe ce te bazezi. Din păcate, la sfârşitul lui 2018 datoriile curente ale PMB erau de 3 miliarde de lei. Se pare că, primăria nu e transparenţă şi nu ştim nu ştim exact cifrele, datoria curentă e undeva la 4 miliarde lei. Primul lucru este să vedem care e eşalonarea plăţilor, astfel încât să menţinem corabia la suprafaţă şi pe urmă să dăm drumul la investiţii şi să avem cât mai repede bani europeni pentru ele. Şi să îi completăm cu alte surse, cu împrumuturi care să fie garantate şi va fi o colaborare între Primărie şi Guvern, cum spunea domnul premier”, a declarat Nicuşor Dan, duminică seara la România Tv. 

Totodată, premierul a precizat că trebuie reorganizată Primăria Capitalei, atunci când va fi formată echipa de conducere, pentru că în momentul de faţă Gabriela Firea a lăsat „o bulibăşeală” acolo.

„Formarea echipei întotdeauna şi în formarea echipei cuprind şi reorganizări, pentru că acum e o bulibăşeală. Ai 2-3 companii care se ocupă de spaţii verzi-parcuri, dar ai şi companie care se ocupă de asta. În formarea echipei e vorba şi de realizarea structurii administrative a Bucureştiului, pentru că cee ace este azi e o bulibăşeală. E ceva acolo, o bulibăşeală generalizată, se calcă pe bătături. Graba este să vedem ce se mai poate obţine pe fonduri europene şi de aceea mergem, eu şi Nicuşor Dan, mâine la Ministerul Fondurilor Europene ca să vedem dacă Bucureştiul mai poate obţine fonduri europene pe care trebuia să îi acceseze din 2015 încoace, nu pe final de exerciţiu bugetar. Trebuie o abordare cu viziune strategică şi făcută o etapizare, dar ce trebuie făcut exact este să vedem pec e resurse financiare ne putem bizui”, a completat Ludovic Orban, la România Tv.