Nicuşor Dan: Sunt optimist că dispoziţia mea de demolare a Cathedral Plaza reintră în vigoare
„În proporţie de 99,9%, probabil, toate construcţiile ilegale care sunt deja autorizate şi recepţionate vor rămâne în fiinţă, pentru că nimeni nu le-a atacat în termenul în care putea să le atace. În cadrul special al „Cathedral Plaza” există patru litigii: un litigiu în care s-a constatat că autorizaţia e nelegală, terminat definitiv, un litigiu care a obligat primarul să emită dispoziţia de demolare, definitiv, numai că în el nu a fost parte şi proprietarul clădirii. Al treilea litigiu finalizat în prima instanţă, în care instanţa a spus că această clădire nu poate să intre în legalitate, şi al patrulea litigiu în care instanţa a suspendat dispoziţia de demolare pe care eu am emis-o până când se termină al treilea litigiu cu privire la intrarea în legalitate. Eu sunt optimist că al treilea litigiu – cel cu intrarea în legalitate – se va finaliza, şi instanţa va spune că această clădire nu poate să intre în legalitate, asta cum a spus Tribunalul, şi în momentul acela dispoziţia mea de demolare reintră în vigoare, pentru că se termină automat şi al patrulea proces şi o să o demolăm.
Potrivit acestuia, proiectele nefinalizate în care s-a şi constatat nelegalitatea şi există şi cereri de desfiinţare sunt extrem de puţine, poate sub 20, în cazul acestora urmând să decidă instanţa dacă ar trebui demolate.
„Există nişte acte ale legiuitorului care au fost extrem de importante. Unul a fost în 2007, când s-a spus „nu ne mai atingem de spaţii verzi” şi s-a încercat de a lungul timpului să se revină la asta, şi totuşi societatea a reacţionat, şi încă din 2007 păstrăm această interzicere de schimbare a destinaţiei spaţiilor verzi. Avem din 2012 interdicţia de a introduce în legalitate ceva nelegal prin intermediul documentaţiei de urbanism. (…) Sunt mai multe momente în care legislativul a acţionat corect şi eu sunt optimist să păstrăm „bornele” astea pe care le-am atins”, a concluzionat Nicuşor Dan.
Primarul general al Capitalei a fost prezent la Comisia de administraţie a Camerei Deputaţilor, la dezbaterile generale la proiectul de Lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor.