Nicuşor Dan susţine că există o „brambureală administrativă” în Bucureşti. Relaţia PMB – primării de sector, „dezordonată”
„Vreau să vă spun nişte lucruri care ţin de brambureala administrativă din Bucureşti, adică de relaţia total dezordonată dintre Primăria Capitalei şi primăriile de sector. Primăria Capitalei, în administraţiile anterioare, s-a angajat să asfalteze ea străzi periferice şi să ducă acolo apă şi canalizare, deşi astea sunt evident în atribuţia primăriilor de sector. Primăria Capitalei s-a angajat să anvelopeze blocuri. Din nou, un atribut care revine primăriilor de sector. Sunt sectoare care au adăposturi pentru oamenii străzii, sunt sectoare care nu au. Nu există o ordine aici. Sunt sectoare care fac marcaje rutiere, sunt sectoare care nu fac marcaje rutiere”, a explicat primarul general, într-o conferinţă de presă susţinută vineri.
Nicuşor Dan a menţionat că va intensifica ritmul întâlnirilor cu primarii de sector, vineri urmând să aibă întrevederi cu patru dintre aceştia.
„Sunt multe din străzile mici din centru, cum sunt cazuri în jurul Primăriei, nu pot să fie organizate în momentul de faţă ca parcări publice, pentru că ţin de sectoare şi nu există un acord între Primăria Capitalei şi primăriile de sector. Sunt sectoare care au adăposturi pentru câini comunitari, sunt sectoare care nu au adăposturi pentru câini comunitari. Pentru fiecare din aceste lucruri şi, desigur, că sunt multe altele, vom intensifica ritmul de întâlniri cu primarii de sector. Chiar azi mă voi vedea cu patru primari de sector, pentru mai multe chestiuni”, a spus Nicuşor Dan.