Nicuşor Dan: Termoenergetica estimează că noua centrală CET Titan va fi dată în folosinţă până la sfârşitul anului

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, marţi, că lucrările pentru instalarea centralei provizorii de termoficare pe amplasamentul fostei Centrale Termoelectrice Titan sunt "în grafic", precizând că, potrivit estimărilor companiei Termoenergetica, "noua centrală va fi dată în folosinţă până la sfârşitul anului".
AGERPRES - mar, 11 oct. 2022, 13:57
Nicuşor Dan: Termoenergetica estimează că noua centrală CET Titan va fi dată în folosinţă până la sfârşitul anului

„Au fost montate pe poziţie toate cele 5 cazane în care se va produce agent termic, precum şi structura de susţinere. În acest moment, se montează coşurile de fum şi sunt înlocuite conductele aferente magistralei de termoficare de pe Bd. Basarabia şi din incinta CET-ului. De asemenea, se lucrează la instalaţiile auxiliare de apă brută şi apă tratată”, a arătat Nicuşor Dan, într-o postare pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres.

Acesta a precizat că au mai rămas de executat „lucrări pentru alimentarea cu gaze, apă şi canalizare, precum şi cele aferente instalaţiilor electrice”.

„Această investiţie va asigura locuitorilor din nord-estul Capitalei apă caldă şi căldură la parametri normali şi va reduce considerabil avariile la reţeaua de termoficare în zonă”, a subliniat el.

Totodată, potrivit edilului-şef al Capitalei, compania Termoenergetica estimează că „noua centrală va fi dată în folosinţă până la sfârşitul anului”.

„Centrala provizorie de la CET Titan va avea o capacitate de 75 de MW energie termică. Pentru închirierea acesteia, Compania Municipală Termoenergetica a încheiat un contract cufirma S.C. Energofor S.A. pe o perioadă de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire până la 36 de luni. Valoarea contractului este de aproximativ 13 milioane lei fără TVA”, a mai precizat Nicuşor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...