Nimic despre piaţa forţei de muncă din România

Nu poți să dai vina pe românii condamnați la șomaj în propria gospodărie din mediul rural. Este de ajuns să călătoriți prin țară și aveți radiografia fidelă a ceea ce se întâmplă. Este clar un lucru: românii nu sunt puturoși. Sunt dezinformați. Mai clar, nu li se oferă o perspectivă. Să fim serioși. Cinstit, nu am auzit ca o autoritate centrală și locală să vină cu un proiect conctet de dezvoltare și atragere de investiții sustenabile. Este un termen la modă. Sunt patronii de vină? În niciun caz. Celebrele Agenții de Dezvoltare Regioanale fac eforturi. Dar rezultatele sunt timide. Fodurile europene, o șansă aproape neglijată. Aici primarii trebuie să vină cu soluții viabile. Măcar acum, căci urmează perioada electorală. Doar cu ajutoare sociale nu se face nimic.

Ajungem la derapaje jenante. Comuna Ditrău nu este un caz izolat. A devenit, peste noapte, un nou Salem, o vânătoare de vrăjitoare. Trei asiatici ajunși la muncă, în baza unui contract legal, au scos în stradă toată comuna. Motivul? Nu vrem străini în țară. Și atunci cine să mai muncească? Antreprenorii de la brutărie au găsit soluția de avarie. Chiar de avarie. Au importat forță de muncă. De nevoie. Aici este problema și dacă nu se gândește un program coerent de reconversie profesională, de calificare în mediul rural, nu se face nimic. Doar promisiuni. Angajatorii români, cei care și-au riscat averea, mare sau mică, nu au vină. Ei au dorit să dezvolte o afacere, cu beneficii pentru bugetul local. Au trebuit să supravieţuiască. Au căutat soluții legale pentru atragerea forței de muncă. Încă mai caută, fără să-i acuzăm de vânzare de…. țară.

Argumente? Un recent studiu publicat de Bestjobs relevă urmatoarele: Peste 70% dintre companii spun că principalul motiv pentru recrutarea de angajați străini este lipsa forței de muncă specializate de pe piața locală. Alte motive importante pentru importul de personal sunt: productivitatea redusă a angajaților români (36% dintre respondenți) sau pretențiile salariale ridicate raportat la cerințele jobului sau aptitudinile candidaților (27% dintre respondenți).

Principalele poziții pentru care companiile de pe piața locală ar apela la angajați din străinătate sunt cele de muncitori necalificați (45% dintre angajatori), ingineri/specialiști în domenii diverse (41%), muncitori calificați (33%), dar și poziții în IT&C (12%) sau de management Peste 70% dintre companii spun că principalul motiv pentru recrutarea de angajați străini este lipsa forței de muncă specializate de pe piața locală. Alte motive importante pentru importul de personal sunt: productivitatea redusă a angajaților români (36% dintre respondenți) sau pretențiile salariale ridicate raportat la cerințele jobului sau aptitudinile candidaților (27% dintre respondenți) .

Poate nu am fost convingător. Să-l cităm pe Radu Minea, preşedintele Federaţiei Sindicale din Cercetare şi Proiectare: ”A căuta vinovați în afară este foarte simplu, fiind o practică cunoscută, infinit mai greu este să recunoaștem propriile greșeli, mai ales când sunt generate de incapacitatea autorităților, a clasei politice de a genera și aplica politici pentru a stopa acest proces”.

Dacă în primii 10-15 ani, la nivel european, pierderea era și pentru noi și pentru partenerii europeni, deoarece această forță de muncă specială era utilizată mult sub calificarea avută, solicitanții acceptând locuri de muncă necalificată sau necesitând o calificare medie, care erau oricum mult mai bine plătite decât posturile calificate din țară, acum situația s-a schimbat. Țările-gazdă au înțeles greșeala și că avantajele aduse de migranți, utilizați și remunerați corespunzător calificării, sunt substanțiale, atât din punct de vedere economic, cât și social.

Este semnificativ să prezentăm rezultatul ultimilor 30 de ani asupra acestei categorii ocupaționale, când din aproximativ 170.000 de salariați, din care 60.000 cercetători atestați, am ajuns în 2019 la aproximativ 14.600 salariați, din care aproximativ 2.500 sunt în institutele Academiei Române. Pentru România pierderea este imensă, investitorii acuzând lipsa acestei categorii de forță de muncă și recurgând la ”import” de personal cu înaltă calificare și nu numai.

Situația din domeniul Cercetării Științifice-Dezvoltării Tehnologice este exemplul concludent despre rezultatul a 30 de ani de politici contrare interesului național, care se constituie și într-o vulnerabilizare a securității naţionale. S-au distrus institutele și unitățile de cercetare și proiectare, viitoarele locuri de muncă ale tinerilor cu înaltă calificare ce doreau să se dedice cercetării științifice – dezvoltării tehnologice. Avem acum specialiștii noștri peste tot în lume, în institute de cercetare de prestigiu, deoarece în țară totul, începând cu legislația, inclusiv finanțarea și perspectiva carierei – sunt 60.000 cercetători atestați, am ajuns în 2019 la aproximativ 14.600 salariați, din care aproximativ 2.500 sunt în institutele Academiei Române, având regim de bugetari, cu un salariu necorespunzător importanței activității, dar oarecum asigurat, ceea ce nu este cazul celorlalți colegi. Migrarea cercetătorilor tineri și a celorlalți specialiști din institutele și unitățile de cercetare, proiectare, pregătiți în România, are și un aspect specific: tinerii se angajează în institutele /unitățile de cercetare, care au supraviețuit, în majoritate cunoscute de colegii din institutele din UE, înainte de 1989, stabilesc legături în cadrul unor colaborări științifice interinstituționale, ce le îmbogățesc CV și apoi migrează fără probleme privind acceptarea.

Dezinteresul guvernanților, al politicienilor se manifestă și prin cinismul cu care tratează pe cei ce se încumetă să rămână în țară, considerați inferiori față de colegii lor care vin din afară, cooptați ca evaluatori, consilieri și chiar elaboratori de strategii, bineînțeles cu remunerație corespunzătoare. Este un îndemn fățiș la migrare, dacă vrei să fii ”apreciat” în țară.

Sunt numai câteva considerente privind situația migrației persoanelor cu înaltă calificare, cu precădere a tinerilor, din România, țară care dacă ar fi respectat recomandările europene și angajamentele asumate nu ar fi ajuns în această stare îngrijorătoare pentru viitorul nostru. Poate altădată…

Ștefan Rădeanu este jurnalist la Curierul Național