Niro Investment Group a început lucrările la primul hotel Swissôtel din România
Hotelul, care va fi cel mai înalt hotel din Bucureşti (85 metri înălţime), urmează a fi deschis în 2021, va avea o suprafaţă totală de circa 30.000 mp şi va fi destinat oamenilor de afaceri şi turiştilor. În cadrul evenimentului, la care a participat şi primarul Sectorului 1 al Capitalei, Daniel Tudorache, a fost anunţat un parteneriat strategic cu Accor, care va opera noul hotel sub brandul Swissôtel.
Unul dintre directorii Accor, Frank Reul, a subliniat că România este o piaţă foarte atractivă.
Ceremonia a avut loc în spaţiul unde au început deja lucrările de construcţie pentru viitorul hotel. Constructorul proiectului este PORR Construct, iar proiectarea este dezvoltată de Arhitect Service.
Consultanţa de business în cadrul tranzacţiei a fost asigurată de Beaufort Global. La finalizare, clădirea care va fi operată sub marca Swissôtel va fi cel mai înalt hotel din Bucureşti şi va avea 225 de camere distribuite pe 18 etaje, restaurante, piscină, facilităţi spa & fitness şi o zonă dedicată pentru întâlniri de afaceri şi organizarea de evenimente corporate.
Situat pe Bulevardul Expoziţiei, imobilul se află la 10 minute de mers cu maşina de Aeroportul Otopeni şi în imediata vecinătate a mai multor sedii de afaceri, inclusiv Romexpo, cel mai mare centru expoziţional şi de evenimente din România.