Nissan contestă informațiile privind existența unor negocieri cu Apple

Considerat de Financial Times o țintă a Apple pentru asamblarea mașinii gigantului IT, Nissan contestă orice negociere cu compania americană.
Robert Stan - lun, 15 feb. 2021, 09:25
Nissan contestă informațiile privind existența unor negocieri cu Apple

Zvonurile privind încercările Apple de a își atrage colaborarea unui producător auto important cu care să poată realiza vestitul său proiect „Titan”, mai exact o mașină electrică și autonomă, au devenit tot mai puternice în această iarnă. În acest context, Financial Times a scris că Apple și Nissan au avut discuţii care nu s-au concretizat din cauza reticenţei japonezilor de a deveni o simplă unitate de asamblare pentru maşinile gigantului IT, iar negocierile nu au avansat la nivelul conducerii superioare.

Ca urmare a acestui articol, Nissan Motor Co Ltd a anunţat astăzi că nu este în negocieri cu Apple Inc. „Nu suntem în discuţii cu Apple. Totuşi, Nissan este deschis întotdeauna să exploreze colaborări şi parteneriate pentru a accelera transformarea industriei”, a afirmat un purtător de cuvânt al celui de-al treilea producător auto nipon. Reprezentanţii Apple nu au fost disponibili pentru comentarii.

Un apple Car în 2024?

Compania americană Apple Inc înregistrează progrese în privinţa tehnologiei pentru maşinile fără şofer şi are ca obiectiv să producă în 2024 un vehicul de pasageri echipat cu propria sa baterie inovativă, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Eforturile producătorului de iPhone-uri în domeniul conducerii autonome, cunoscute sub numele de „Proiectul Titan”, au debutat în 2014, când firma a început să proiecteze de la zero propriul său vehicul. La un anumit moment, Apple a abandonat eforturile în domeniul tehnologiei pentru maşinile fără şofer pentru a se concentra pe software şi şi-a reevaluat obiectivele.

Doug Field, un veteran al Apple, care a lucrat la Tesla Inc, a revenit în 2018 să supervizeze „Proiectul Titan” şi a concediat anul trecut 190 de persoane din echipa care se ocupa de tehnologia pentru maşinile fără şofer.

De atunci, Apple a înregistrat suficiente progrese şi acum vrea să producă un vehicul pentru consumatori, susţin sursele. Obiectivul Apple de a produce un vehicul pentru publicul larg contrastează cu planurile rivalelor, cum ar fi Waymo, deţinut de Alphabet Inc, care produce taxiuri zburătoare pentru a transporta pasageri pentru un serviciu de ride-hailing fără şofer.

Strategia Apple o reprezintă un nou proiect de baterie, care ar putea reduce „în mod radical” costul bateriilor şi ar spori autonomia vehiculelor, susţin sursele.

Colaborarea Apple – Hyundai, o „strategie”

Pe 8 ianuarie 2021 internetul era luat cu asalt de informația că Hyundai ar putea fi constructorul mult-așteptatei mașini Apple, vestitul proiect „Titan”. La vremea respectivă, coreenii anunțau că sunt în discuții cu gigantul IT american pentru a construi mașina cu care compania din Cupertino se pregătește să debuteze pe piața vehiculelor autonome.

„Apple și Hyundai sunt în discuții, dar într-un stadiu incipient, și nu s-a decis încă nimic”, au anunțat oficialii Hyundai fără a spune cât de detaliate sunt negocierile. În același timp, conform Reuters, Apple a refuzat să comenteze subiectul.

Mai puțin discutată, dar mult mai importantă decât posibilitatea ca Hyundai – Kia să producă mașina Apple a fost efectul creat pe bursă de dezvăluirea acestei potențiale colaborări. Grație anunțului acțiunile grupului au urcat brusc cu nu mai puțin de 24%.

Oricât de ciudat și lipsit de profesionalism ar părea, la câteva ore după ce presa din întreaga lume a preluat anunțul Hyundai privind potențiala colaborare cu Apple, coreenii au revenit asupra propriilor declarații. Astfel, ei au scos din anunț numele Apple lăsând ideea că sunt în discuții de colaborare cu mai multe companii.

Conform Reuters, între 8 ianuarie și 8 februarie nu mai puțin de 12 directori ai Hyundai Motor au vândut aproximativ 3.400 de acțiuni în valoare de 747.152 dolari. Suma poate părea mică pentru ca cineva să își asume un astfel de risc, însă nu este limpede dacă doar cei 12 au făcut trancazții cu titluri ale grupului Hyundai – Kia în perioada menționată.

„Este o procedură de rutină prin care directorii companiei vând sau cumpără acțiunile companiei. Acțiunile pe care le-au vândut directorii Hyundai Motor nu reprezintă mulți bani/ În plus, directorii vând sau cumpără de multe ori acțiuni ale companiei pentru a le transforma în profit”, consideră Kevin Yoo, analist la eBEST Investment & Securities.

Totuși, zvonurile privind o conduită neacceptată de bursele din întreaga lume, au atras atenția asupra tranzacțiilor cu acțiuni Hyundai – Kia și unii investitori la bursă solicită o anchetă.

În ciuda acestor solicitări, serviciul de supraveghere a piețelor financiare din Coreea de Sud, Financial Supervisory Service (FSS), a anunțat că nuare în plan o investigație în acest sens, dând naștere unui nou val de reproșuri. Mai ales că, în tot acest timp, „guralivii” de la Hyundai – Kia nu au mai scos o vorbă.

Te-ar mai putea interesa și
Teheranul a decis să permită din nou iranienilor folosirea WhatsApp și Google Play
Teheranul a decis să permită din nou iranienilor folosirea WhatsApp și Google Play
Consiliul Suprem al Ciberspaţiului din Iran, care este responsabil cu gestionarea internetului în republica islamică, a votat marţi ridicarea interdicţiei care viza de peste doi ani aplicaţia......
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare antiaeriană
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare ...
LIG Nex1 Co., o importantă companie sud-coreeană din sectorul apărării, a fost eliminată de la licitaţia pentru cumpărarea ...
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, ...
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...