Nissan poartă discuţii pentru a prelua participaţia de 15% deţinută de statul francez la Renault

Constructorul auto francez Renault şi partenerul japonez Nissan poartă discuţii pentru o apropiere mai strânsă, urmând ca Nissan să preia cea mai mare parte din pachetul de 15% din acţiunile Renault deţinut de statul francez, au declarat miercuri pentru Reuters mai multe surse din apropierea discuţiilor.
Economica.net - mie, 07 mart. 2018, 16:56
Nissan poartă discuţii pentru a prelua participaţia de 15% deţinută de statul francez la Renault

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault dar nu are drepturi de vot la constructorul francez.

Potrivit surselor citate de Reuters, cei doi producători auto poartă discuţii cu o serie de oficiali guvernamentali francezi cu privire la o serie de propuneri formulate de directorul general de la Renault-Nissan, Carlos Ghosn conform cărora statul francez va renunţa la influenţa pe care o deţine la Renault iar pe de altă parte constructorul francez va ceda controlul pe care îl deţine asupra Nissan.

Însă orice acord riscă să se confrunte cu obstacole semnificative, având în vedere că vânzarea întregii sau majorităţii acţiunilor deţinute de statul francez la Renault constituie un subiect sensibil în Franţa. Pe lângă diluarea sau pierderii influenţei sale, Franţa este îngrijorată şi de impactul unei astfel de tranzacţii asupra centrelor de tehnologie, locurilor de muncă şi veniturilor în cazul în care grupul Renault-Nissan şi-ar muta cartierul general în altă parte.

Sursele au dezvăluit că Renault este consiliat de BNP Paribas în timp ce Nissan este sfătuit de Nomura cu privire la acest proiect de vânzare de acţiuni, care ar putea să ia forma unei combinaţii mai strânse Renault-Nissan sau să constituie o etapă preliminară înaintea unei fuziuni. Carlos Ghosn a propus de asemenea o structură intermediară conform căreia managementul firmelor Renault, Nissan şi Mitsubishi Motors va fi supervizat de o fundaţie olandeză, ca un preludiu la integrarea lor într-un grup auto mondial cu sediul la Amsterdam, au precizat sursele.

Pentru a obţine aprobarea Parisului proiectul trebuie să realizeze un echilibru între interesele franceze şi cele japoneze, evitând însă să dea impresia unei preluări. De asemenea, vor trebui oferite concesii şi garanţi Franţei, în domenii precum locuri de muncă şi investiţii, reprezentare în consiliul de administraţie şi o posibilă ‘acţiune de aur’ care să ofere drepturi de veto asupra unor decizii strategice.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa în regim dual
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa ...
Romgaz, primul producător de gaze din România, controlat de stat, a scos la licitație lucrările de construcție la primul său parc fotovoltaic. O centrală fotovoltaică de 41 MWp, pe terenul......
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania maghiară de petrol și gaze MOL și-a exprimat oficial interesul pentru achiziționarea rafinăriei Lukoil de la ...
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut – CNIR
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut ...
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Federația Română de Canotaj în vederea realizării ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Start pentru construcția celui mai lung tunel, Poiana (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Start pentru construcția celui mai lung tunel, Poiana (Video)
A fost emisă Autorizația de Construire pentru tunelul Poiana, de pe Autostrada Sibiu - Pitești (A1). Este cel mai lung ...