Nissan recheamă 841.000 de maşini la nivel mondial din cauza unei probleme la volan
Rechemările se referă la modelul Micra, pentru care a mai avut loc o campanie de acest tip pe anumite pieţe, în luna martie, şi modelul Cube, fabricate în Japonia şi Marea Britanie în perioada 2002-2006, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
„Este posibil ca un şurub să nu fi fost strâns corespunzător şi, în cel mai rău caz, maşina ar putea să nu fie condusă corect. Rezolvăm problema gratuit, în conformitate cu legislaţia din fiecare ţară”, a spus purtătorul de cuvânt.
Nissan a vândut aceste modele în Europa, Africa, Orientul Mijlociu, Asia şi America Latină, dar nu a fost semnalat vreun accident din cauza acestei probleme, a precizat reprezentantul companiei.
La începutul lunii aprilie, cei trei giganţi auto japonezi, Toyota, Nissan şi Honda, precum şi Mazda au anunţat simultan rechemări masive de vehicule, reprezentând cumulat 3,39 milioane de unităţi.
Rechemările au fost determinate de posibila declanşare incorectă a airbag-urilor destinate pasagerililor din faţă, fabricate la o uzină din Tokyo şi utilizate pe vehicule asamblate în intervalul 2000-2004.