Nissan recunoaşte că a falsificat datele privind emisiile poluante ale vehiculelor produse în Japonia
Într-un comunicat de presă, producătorul auto a precizat că rezultatele măsurătorilor privind emisiile de gaze de eşapament şi testele privind economiile de carburant au fost falsificate în mod deliberat şi s-au ‘abătut de la protocolul de testare prescris’.
Nissan, partenerul grupului auto francez Renault, nu a precizat în comunicat numărul vehiculelor afectate şi nici perioada de timp, în luni sau ani, în care au fost folosite aceste metode ilegale.
La cererea autorităţilor, Nissan a fost obligat începând din luna septembrie a anului trecut să deruleze o serie de inspecţii cu privire la modul în care sunt controlate vehiculele care ies de pe liniile de asamblare, după ce anterior a recunoscut că persoane neautorizate şi-au pus semnătura pe documentele de verificare. Cu prilejul anchetei interne, au ieşit la lumină şi alte practici incorecte pe care grupul auto le-a comunicat Ministerului japonez al Transporturilor înainte de a le dezvălui presei.
Nissan a subliniat că va lua măsuri pentru a evita reperarea acestor abateri în viitor, precizând că intenţionează să introducă un nou mecanism de testare.
Acţiunile Renault, companie care controlează 43% din titlurile Nissan, au înregistrat luni dimineaţa o scădere de 2,6%, dar, după conferinţa de presă organizată de companie, pierderile s-au diminuat până la 1,79%, cea mai mare scădere înregistrată de o acţiune din indicele CAC-40, care în jurul orei 8:50 GMT înregistra o creştere de 0,47%.