Nissan susține că toate noile modelele pe care le va lansa în Europa vor fi electrice

Nissan Motor Co a anunțat că de acum toate modelele noi pe care le va lansa în Europa vor fi complet electrice. Până în 2030, toate mașinile comercializate pe continent vor fi 100% electrice.
Robert Stan - mar, 26 sept. 2023, 09:42
Nissan susține că toate noile modelele pe care le va lansa în Europa vor fi electrice

Makoto Uchida, CEO al companiei japoneze Nissan Motor Co, a declarat că toate lansările pe care marca sa le va avea în Europa începând din toamna lui 2023 vor fi mașini complet electrice.

„Nu există cale de întoarcere acum. Nissan va face trecerea la full electric până în 2030 în Europa – credem că este lucrul potrivit de făcut pentru afacerea noastră, clienții noștri și pentru planetă”, a menționat CEO-ul Nissan.

La începutul lui 2023 Nissan a ridicat ținta de vânzări pentru mașini electrice mizând pe o creștere accelerată într-un segment dominat de nou veniți precum Tesla. Pentru a își susține ofensiva de vehicule electrice, firma niponă va lansa 19 noi modele de vehicule electrice până în 2030.

Anterior, oficialii Nissan anunțau că în anul fiscal 2026, care se încheie pe 31 martie 2027, 98% din vânzările mărcii în Europa vor fi electrificate, adică vehicule 100% electrice, sau hibride de toate tipurile (PHEV, HEV sau mHEV).

Noul obiectiv de a comercializa doar mașini electrice în Europa în 2030 aduce Nissan în concordanță cu strategia partenerului său de alianță, grupul francez Renault, care intenționează să transforme marca sa principală într-una complet electrică tot până în 2030.

Același an, 2030, este și ținta grupurilor Ford și Stellantis pentru comercializarea strict a mașinilor cu sisteme de propulsie electrice în Europa. Volvo în schimb, plănuiește să vândă doar vehicule electrice în 2030, dar la nivel global.

Citește și:
– Veniturile Renault pentru al doilea trimestru din 2023, majorate cu 271 mil. euro de participația la Nissan
– Nissan a început o anchetă împotriva directorului general Makoto Uchida, acuzat că l-ar fi supravegheat ilegal pe COO-ul Ashwani Gupta

Te-ar mai putea interesa și
Ori scădem cheltuielile, ori mărim taxele și impozitele – Ilie Bolojan, președinte interimar
Ori scădem cheltuielile, ori mărim taxele și impozitele – Ilie Bolojan, președinte interimar
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că România a cheltuit de mulți ani mai mult decât își putea permite, indicând ca soluții în acest caz reducerea cheltuielilor de......
Înmatriculările Dacia în Europa au scăzut cu 2% în primele două luni din 2025
Înmatriculările Dacia în Europa au scăzut cu 2% în primele două luni din 2025
Marca Dacia, parte a grupului Renault, a înregistrat o scădere a numărului de mașini înmatriculate în primele două ...
Oamenii lui Trump, ce greșeală! Redactorul-șef al The Atlantic, inclus într-un grup pe Signal, unde se dezbăteau amănunte despre atacul contra rebelilor Houthi din Yemen
Oamenii lui Trump, ce greșeală! Redactorul-șef al The Atlantic, inclus într-un grup pe Signal, unde se dezbăteau amănunte ...
Jeffrey Goldberg, redactor-șef la publicația americană „The Atlantic”, a povestit cum a fost inclus accidental în ...
Hidroelectrica a vândut pe piață energie electrică pentru anii 2026 și 2027. Prețurile nu scad
Hidroelectrica a vândut pe piață energie electrică pentru anii 2026 și 2027. Prețurile nu scad
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, a scos la vânzare energie electrică pentru livrare ...