Nişte alegeri ar fi „un tsunami” care ar „fractura Ucraina”, declară Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că alegeri în timp de război ar fi un pericol pentru ţară după apelul controversat al fostului său ministru al apărării, Mihailo Fedorov, de a pregăti terenul pentru organizarea unui scrutin, relatează AFP, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 23 aug. 2026, 13:41
Nişte alegeri ar fi

„Cred că într-un război ca acesta, alegeri în asemenea condiţii sunt un risc enorm”, a afirmat Zelenski, estimând că ele ar fi un „tsunami” care ar „fractura Ucraina”, potrivit afirmaţiilor sale făcute publice duminică.

El s-a exprimat astfel într-o întâlnire cu jurnalişti, prima după câteva luni de la o serie de controverse politice, între care destituirea tânărului şi popularului ministru al apărării Mihailo Fedorov la jumătatea lunii iulie.

Acesta a stârnit valuri marţi cu o înregistrare video cu alură de clip de campanie electorală în care denunţă corupţia şi îndeamnă, fără să facă precizări, la „restaurarea unui proces democratic” prin alegeri, în pofida invaziei ruse în ţară.

Mandatul prezidenţial al lui Zelenski a expirat în mai 2024, dar niciun scrutin nu poate fi organizat în Ucraina sub legea marţială, aflată în vigoare de la începerea invaziei ruse pe scară largă, declanşată în februarie 2022.

„Dacă vrem să distrugem ţara, putem merge în direcţia alegerilor în aceste vremuri de război”, a declarat Zelenski jurnaliştilor.

Organizarea unui scrutin ar necesita gestionarea unei multitudini de obstacole, precum votul militarilor mobilizaţi pe teren, cel al milioanelor de refugiaţi în străinătate şi cel al ucrainenilor care locuiesc în teritoriile ocupate de Moscova.

„Este imposibil în condiţiile pe care le avem în prezent, când (preşedintele rus Vladimir) Putin nu este dispus să ia în calcul opţiuni pentru o încetare a focului”, a mai afirmat Zelenski.

Cuvintele lui Fedorov au provocat disconfort până şi în rândul susţinătorilor săi.

Potrivit ultimului sondaj de opinie al Institutului de sociologie din Kiev (KIIS) realizat în iulie-august, doar 15% dintre persoanele intervievate consideră că alegeri ar putea avea loc înainte de sfârşitul războiului.

Decizia preşedintelui de a-l destitui pe Fedorov a dus la manifestaţii reunind mii de persoane pe străzile mai multor oraşe ale ţării, determinându-l pe Zelenski să-l înlocuiască şi pe comandantul armatei, Oleksandr Sîrski, considerat un rival al lui Fedorov.

Preşedintele ucrainean a susţinut dreptul cetăţenilor de a manifesta, dar a avertizat împotriva oricărei atitudini „ireverenţioase” faţă de armată şi „riscul” pe care îl reprezintă o divizare „între societate şi soldaţi”.

„De când a început marketingul să primeze asupra celor care îşi dau viaţa?”, a declarat el în faţa jurnaliştilor.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...