Niţă: Dacă tot stric tot în sistemul energetic, merg până la capăt. Nu mai vindem acţiuni Petrom

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat că nu se gândeşte să vândă pe bursă un pachet de până la 10% din acţiunile statului la OMV Petrom (SNP) şi, referindu-se la unele acuzaţii care îi sunt aduse, că dacă tot strică sistemul energetic va merge până la capăt.
Economica.net - mie, 17 apr. 2013, 07:37
Niţă: Dacă tot stric tot în sistemul energetic, merg până la capăt. Nu mai vindem acţiuni Petrom

„Nu cred că vindem acţiunile la Petrom, am în vedere un alt mod de lucru. Dacă tot stric tot în sistemul energetic, merg până la capăt”, a afirmat Niţă într-o conferinţă de presă.

În 2011 statul a încercat să vândă pe bursă aproape 10% din acţiunile pe care le mai are la OMV Petrom, dar a eşuat, investitorii nefiind interesaţi să cumpere titlurile.

Totodată, la privatizarea Petrom, în 2004, statul a promis angajaţilor companiei că vor primi până la 8% din acţiuni. Până în prezent însă angajaţii nu au primit aceste acţiuni.

„Dacă legea spune că trebuie să dăm 8% la salariaţi, vom da”, a spus Niţă, întrebat dacă are în vedere să reia acest demers.

OMV Petrom este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.

În ultimele zile, Niţă a fost subiectul unor critici aduse de presă şi de către oameni politici, privind luarea unor măsuri precum spargerea Hidroelectrica, transferul Transelectrica la Ministerul de Finanţe, accesul garantat în piaţă pentru complexurile Oltenia şi Hunedoara şi înfiinţarea unor sedii Transgaz şi Romgaz la Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...