Niţă: Gazele din Marea Neagră vor fi aduse la ţărm, probabil, de un consorţiu de companii

Gazele care vor fi extrase din Marea Neagră vor fi transportate la ţărm printr-o conductă ce va fi construită, probabil, de un consorţiu de companii, până la un terminal care ar urma să fie construit pe un teren aparţinând companiei de stat Oil Terminal, afirmă ministrul delegat Constantin Niţă.
Economica.net - lun, 29 apr. 2013, 09:41
Niţă: Gazele din Marea Neagră vor fi aduse la ţărm, probabil, de un consorţiu de companii

„Nu vreau să pierdem această ocazie pentru România, trebuie să gândim totul”, a declarat luni ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

Transgaz este operatorul naţional de transport al gazelor naturale şi este controlat de stat.

Niţă a adăugat că a cerut Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale să „gândească” o lege care să reglementeze activităţile de explorare, exploatare şi transport al gazelor din perimetrele off shore.

În Marea Neagră au fost concesionate în ultimii ani mai multe perimetre de explorare a zăcămintelor de hidrocarburi. OMV Petrom şi Exxon (SUA) au anunţat recent că au făcut o descoperire semnificativă de gaze în Marea Neagră.

Potrivit lui Niţă, în momentul în care va începe producţia de gaze în perimetrele din Marea Neagră, va fi nevoie de o conductă care să aducă gazele la ţărm. Conducta ar putea fi construită de un joint venture format „probabil” din OMV Petrom, Exxon şi Transgaz, dar deocamdată nu a fost luată o decizie clară, a afirmat Niţă.

Ministrul delegate pentru Energie a adăugat că, pe lângă această conductă, va mai fi nevoie şi de un terminal în care să fie aduse gazele.

„Oil Terminal are terenuri de 50 hectare. Acolo vrem să facem un terminal pentru gazele din Marea Neagră”, a mai spus Niţă.

Te-ar mai putea interesa și
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Starea de alertă a fost prelungită la Praid, în urma situaţiei de urgenţă provocate de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund....
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Construcția Autostrăzii Unirii (A8) merge mai departe, anunță sâmbătă ministrul interimar al Transporturilor Sorin ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
UMB a ajuns la un stadiu fizic de 20% pe lotul lipsă Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, potrivit ministrului ...
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult timp pe Facebook și TikTok
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult ...
Românii cu venituri mici, sub 3.000 de lei pe lună, folosesc preponderent rețele sociale pentru a se informa și a fi ...