Niţă: Hidroelectrica şi Electrica vor fi listate la bursă în iunie. Complexul Energetic Oltenia, în octombrie

Economica.net
16 01. 2014
hidroelectrica_03619400_22064200_64403400

‘Suntem în grafic cu tot ceea ce ne-am angajat. În iunie vom lista Hidroelectrica şi Electrica, iar Complexul Energetic Oltenia va fi listat în octombrie. Cu siguranţă veţi avea profit dacă veţi investi în aceste companii’, a spus Niţă.

El a afirmat că anul trecut a fost unul de succes pentru strategia de listări, după cele trei listări reuşite ale Romgaz, Nuclearelectrica şi unui pachet suplimentar de acţiuni Transgaz.

Întrebat dacă momentul listărilor este cel mai bun, în condiţiile în care pieţele financiare externe nu şi-au revenit din criză, Niţă a răspuns: ‘Da, companiile româneşti trebuie să-şi deschidă capitalul şi pentru micii investitori, şi pentru marii investitori. Banii vor fi folosiţi în retehnologizări. Toţi banii rezultaţi din vânzările pe bursă rămân în companii’.

Niţă a susţinut că, în acest fel, companiile vor câştiga încrederea pieţelor şi vor primi mai uşor credite de la bănci.

‘Avem datoria, ca români, ca aceste companii să devină cele mai importante din regiune’, a mai spus ministrul.

La rândul său, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a precizat, la acelaşi eveniment, că a solicitat listarea companiei pe care o conduce în octombrie, pentru a nu fi cotată pe piaţa de capital în acelaşi timp cu celelalte două.

‘Nu trebuie să ne canibalizăm cu listările, pentru că vorbim de bani de pe aceeaşi piaţă. Din acest motiv, noi ne vom lista în toamnă, mai târziu decât ceilalţi’, a precizat şeful CE Oltenia.

Toamna trecută, Guvernul a listat la bursă, în septembrie, un pachet de 10% din Nuclearelectrica, această companie devenind primul producător de energie de stat din România cotat pe piaţa de capital.

În noiembrie, un pachet de 10% din producătorul de gaze Romgaz a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti şi, alternativ, pe piaţa de capital de la Londra.