Niţă: În Marea Neagră sunt mai multe zăcăminte de gaze, pe lângă cele ale Petrom şi Exxon

România se va axa, strategic, pe exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră, unde există şi alte perimetre cu rezerve de gaze, pe lângă cele ale OMV Petrom şi Exxon, a declarat marţi ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.
Economica.net - mar, 01 oct. 2013, 09:24
Niţă: În Marea Neagră sunt mai multe zăcăminte de gaze, pe lângă cele ale Petrom şi Exxon

„Am informaţii că în Marea Neagră sunt şi alte perimetre cu gaze naturale. Avem datoria să le exploatăm. Din punct de vedere strategic România se va axa pe Marea Neagră”, a afirmat Niţă într-o conferinţă pe teme energetice.

OMV Petrom şi Exxon au anunţat că au descoperit rezerve de gaze în Marea Neagră cuprinse între 42 şi 84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.

Cei mai mari producători de gaze din România sunt societatea de stat Romgaz şi OMV Petrom, din grupul austriac OMV.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că exploatarea resurselor energetice din Marea Neagră constituie o alternativă la proiectul Nabucco, subliniind că România trebuie să înţeleagă importanţa bătăliei pentru independenţă energetică.

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a afirmat recent că nu există miză mai mare decât independenţa energetică a României şi asigurarea resurselor.

Te-ar mai putea interesa și
Israelul ne face treaba murdară prin atacarea Iranului – Friedrich Merz, cancelar Germania
Israelul ne face treaba murdară prin atacarea Iranului – Friedrich Merz, cancelar Germania
Israelul are curajul să ne facă treaba murdară tuturora prin atacarea Iranului, a cărui putere a adus moartea şi distrugerea în lume, apreciază marţi cancelarul german Friedrich Merz,......
Trump va amâna din nou termenul limită pentru vânzarea Tik Tok
Trump va amâna din nou termenul limită pentru vânzarea Tik Tok
Vânzarea TikTok, impusă de Congresul SUA, întârzie să se materializeze, până în punctul în care Donald Trump va ...
Trump a reunit Consiliul Naţional de Securitate al SUA
Trump a reunit Consiliul Naţional de Securitate al SUA
Donald Trump a reunit marţi Consiliul Naţional de Securitate pentru un schimb de opinii asupra conflictului dintre Israel ...
Europa nu mai vede o prioritate reducerea plafonului prețului de vânzare a barilului de petrol rusesc
Europa nu mai vede o prioritate reducerea plafonului prețului de vânzare a barilului de petrol rusesc
Reducerea plafonului preţului de vânzare a barilului de petrol rusesc, avută la un moment dat în vedere, nu mai este ...