Niţă l-a avertizat pe directorul Hidroelectrica despre consecinţele penale ale contractului cu preţ fix

Ministrul Delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat, vineri, că l-a avertizat telefonic pe directorul Hidroelectrica despre faptul că un contract de valoare mare şi cu preţ fix nu poate fi semnat şi că pot exista consecinţe penale.
Economica.net - vin, 01 nov. 2013, 10:17
Niţă l-a avertizat pe directorul Hidroelectrica despre consecinţele penale ale contractului cu preţ fix

‘Am luat la cunoştinţă de oferta aceasta (contractul aflat în atenţia organelor de anchetă – n.r.) cu două zile înainte de a pleca în SUA. L-am sunat pe directorul Hidroelectrica, care poate să vă confirme lucrul acesta, şi i-am atras atenţia foarte serios – un asemenea contract cu preţ fix nu poate fi semnat şi că poate să aibă consecinţe penale’, a declarat vineri ministrul Constantin Niţă, într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că va sprijini organele de anchetă cu orice informaţie necesară pentru finalizarea acestei investigaţii.

‘Resping ferm orice acuzaţie, afirmaţie, asociere în ceea ce priveşte implicarea mea în acest caz, iar menţionarea numelui meu de către terţe persoane pe marginea acestui subiect intră în categoria speculaţiilor care se pot transforma în calomnie. În al doilea rând, este regretabil faptul că numele şi activitatea Departamentului pentru Energie sunt umbrite de discuţii privind cazul anchetat la Hidroelectrica’, a mai spus ministrul Delegat pentru Energie.

Tribunalul Bucureşti a emis, săptămâna trrecută, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, acuzat de dare de mită, şi al lui Eugen Brădean, director comercial al aceleiaşi societăţi şi membru al Directoratului, acuzat de complicitate la luare şi dare de mită.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în octombrie, Ioan Mihăilă i-a promis lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vânzare a energiei electrice către firma ‘Energon Power and Gas’ din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei – aproximativ 262.980.000 euro), acestea reprezentând condiţii defavorabile pentru societatea în cauză.

DNA precizează că promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul lui Brădean, iar suma promisă urma a fi disimulată sub aparenţa unui contract de comision care ar fi fost încheiat de o firmă off-shore şi firma achizitoare a energiei electrice.

Aceştia au fost revocaţi din funcţiile deţinute.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: O direcţie importantă la care lucrăm este reducerea risipei din sistemul de sănătate. Este nevoie să legăm salarizarea de activitatea spitalului
Bolojan: O direcţie importantă la care lucrăm este reducerea risipei din sistemul de sănătate. Este nevoie să legăm ...
Premierul Ilie Bolojan a susţinut vineri că salarizarea personalului medical este nevoie să fie legată de activitatea spitalelor, subliniind că nu se mai poate continua cu risipa din domeniul......
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, pe care le consideră pași esențiali pentru eficientizarea administrației
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, ...
La scurt timp după ce prim-ministrul Ilie Bolojan a prezentat, într-o conferință de presă, măsurile fiscal-bugetare ...
Bolojan, răspuns la întrebarea dacă renunță la o parte din salariu: În general, nu fac gesturi populiste
Bolojan, răspuns la întrebarea dacă renunță la o parte din salariu: În general, nu fac gesturi populiste
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, în contextul în care unul dintre miniştri a anunţat că renunţă la 20% din ...
Producția de furaje a Agroland a crescut cu 50% în trimestrul II din 2025, iar producția de ouă de consum cu 17%
Producția de furaje a Agroland a crescut cu 50% în trimestrul II din 2025, iar producția de ouă de consum cu 17%
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, ...