Nivelul cumulat al activelor nete ale celor cinci SIF-uri a crescut la 6,89 miliarde lei, în iulie

Economica.net
17 08. 2016
societate_financiar_bancara_07668600

Exprimat în euro, nivelul activelor nete la sfârşitul lui iulie a fost de 1,54 miliarde, cu 4,4% peste nivelul atins în luna precedentă.

‘Urmărind evoluţia activelor nete unitare în luna raportată se observă că cele cinci SIF au înregistrat evoluţii preponderent pozitive, fiind consemnate creşteri de 5,4% la SIF Banat-Crişana, 5,1% la SIF Moldova, 3,2% la SIF Oltenia, 2,8% la SIF Transilvania şi o scădere de 2,5% la SIF Muntenia. Evoluţia activelor nete de la începutul anului a fost mixtă, cu scăderi de 27,5% pentru SIF Transilvania, 8,9% pentru SIF Oltenia, şi creşteri de 6,9% la SIF Moldova, 2,6% la SIF Muntenia respectiv 2,4% la SIF Banat-Crişana’, se arată în document.

Evoluţia preţurilor de închidere comparativ cu cele ale lunii precedente a fost pozitivă, cu creşteri de 9% la SIF Banat-Crişana, 7,1% la SIF Transilvania, 7% la SIF Moldova, 3,4% la SIF Muntenia respectiv 3,2% la SIF Oltenia.