Nivelul cumulat al activelor nete ale SIF-urilor s-a redus cu 7,9% la finele lunii mai
Exprimat în euro, nivelul activelor nete la sfârşitul lunii a fost de 1,74 miliarde lei, în scădere cu 7,7% faţă de luna precedentă.
Urmărind evoluţia activelor nete unitare în luna raportată, se observă că cele cinci SIF au înregistrat exclusiv evoluţii negative, fiind consemnate scăderi de 15,5% la SIF Banat-Crişana, 6% la SIF Moldova, 5,9% la SIF Muntenia, 3,1% la SIF Transilvania şi de 2,7% la SIF Oltenia.
Evoluţia preţurilor de închidere comparativ cu cele ale lunii precedente a fost exclusiv negativă, fiind consemnate scăderi de 13,3% la SIF Moldova, 11,3% la SIF Muntenia, 9,2% la SIF Banat-Crişana, 7,5% la SIF Oltenia şi de 6,7% la SIF Transilvania. Discontul la care sunt tranzacţionate în piaţă acţiunile celor cinci SIF se situează între 30,8%, pentru SIF Moldova, şi 53,4%, pentru SIF Muntenia.
Analizând structura activelor la sfârşitul lunii mai observăm că, pe total SIF, investiţiile financiare pe termen scurt au scăzut cu 11,5% faţă de luna aprilie, până la 6,1 miliarde de lei. Ponderea investiţiilor pe termen scurt în total active a coborât la 70,5% în luna aprilie, de la 73,7% în luna precedentă.
Valoarea însumată a acţiunilor cotate (pe ansamblul portofoliilor SIF) s-a diminuat cu 9,5%, până la 6,1 miliarde lei la sfârşit de mai, de la 6,75 miliarde lei la final de aprilie. Ponderea acestora în total active SIF la finalul lunii raportate s-a diminuat la 70,9%, faţă de 72,5% în luna precedentă.
Analizată pe fiecare SIF în parte, ponderea acţiunilor cotate din portofoliu în total active la final de mai se prezintă astfel: SIF Transilvania, cu 88,9% (80,7% anterior), SIF Moldova, cu 71,9% (72,8% anterior), SIF Banat-Crişana, cu 70,7% (74,7% anterior), SIF Muntenia, cu 68% (70% anterior), şi SIF Oltenia, cu 61,9% (66,4% anterior).
În acelaşi timp, acţiunile necotate pe total SIF, care însumau la sfârşitul lunii aprilie aproximativ 1,2 miliarde lei, au crescut până la 1,23 miliarde lei, având o pondere de 14,3% – în creştere de la 12,8% la finalul lunii precedente. Cea mai mare deţinere de astfel de acţiuni s-a regăsit la SIF Oltenia, unde acestea au avut valoarea de 635 milioane de lei, iar cea mai mică la SIF Transilvania, de 76 milioane de lei.
La finalul lunii mai, capitalizarea bursieră la nivelul celor cinci SIF a fost de 4,63 miliarde lei, în scădere cu 10% faţă de nivelul lunii aprilie. Exprimată în euro, capitalizarea la finele lunii raportate a fost de 1 miliard, cu 9,8% mai mică decât nivelul lunii precedente.